Mondo News

Ninsorile, viscolul și vântul puternic creează probleme mari în țară! Ce se întâmplă în Capitală

Joi, 06 Februarie 2020 01:56
Scris de: Vlad Economu
Ninsorile, viscolul și vântul puternic creează probleme mari în țară! Ce se întâmplă în Capitală

Traficul rutier este fie afectat de ninsori, viscol și vântul puternic care dărâmă copaci pe partea carosabilă. De asemenea, cursurile vor fi suspendate joi în școlile din județele Brăila, Buzău, Călărași și Ialomița, din cauza viscolului și a vântului puternic, fiind anunțat cod roșu de vreme rea, a anunțat Ministerul Educației. Toate porturile din Constanța și-au suspendat activitatea, iar CFR a anunțat că mai multe trenuri regio au fost anulate.

Update 2: În sudul țării a nins puternic în noaptea de miercuri spre joi, astfel că stratul de zăpadă măsura joi dimineață 34 cm la stația meteo din Băneasa, dar și la Videle. La Zimnicea erau 33 cm, iar la Giurgiu, 29 cm. În cea mai mare parte a țării nu este zăpadă. Vântul a bătut în rafală extrem de tare, culminând cu 191 km/h la stația din munții Țarcu (2.186 m alt). Miercuri seara temperatura real resimțită în munții Călimani a fost de -74 de grade din cauza rafalelor de vânt ce au atins 173 km/h.

La ora 8.00 datele ANM arătau strat de zăpadă de 34 cm la stațiile Băneasa și Videle. În Capitală erau 23 cm la stația Filaret și 19 cm la Afumați. În afară de Zimnicea și Giurgiu, în sud stratul de zăpadă a ajuns la 25 cm la Alexandria, 23 cm la Turnu Măgurele și 22 cm la Roșiori de Vede. Strat de zăpadă de peste 15 cm este și în Bărăgan și Dobrogea, dar în cea mai mare parte a țării nu a nins.

Însă vântul a bătut extraordinar de tare, rafalele atingând 191 km în munții Țarcu miercuri seara, 173 km/h în munții Căimani, 148 km/h în Bisoca (jud Buzău). În mai multe orașe vântul a bătut cu peste 100 km/h: Slobozia, Roman, Sulina, Hârșova. Spre exemplu, rafalele au atins 119 km/h la Sulina și 108 km/h la Hârșova. La stația meteo de la cota 1500 m la Sinaia rafalele aua tins 140 km/h

La ora 10.00 temperaturile erau cuprinse între -19 la vârful Omu și +3 grade la Ploiești. Din cauza rafalelor de 130 km/h temperatura real resimțită la Vf Omu era de -56 de grade

Update: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din Bulgaria, autoritățile nu mai permit accesul traficului greu dinspre România către Bulgaria, prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu – Ruse.

Update 12: Circulaţia rutieră a fost închisă pe Autostrada Bucureşti – Constanţa din cauza vremii nefavorabile, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Update 11: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române că la nivelul județelor Buzău, Brăila, Ialomița și Tulcea, Comitetetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, au decis ca în perioada codului rosu, intervalul orar 22.00-08.00 drumurile naționale si judetene sa fie inchise pentru toate categoriile de vehicule, cu exceptia celor de interventie.

Update 10: Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri seara, atenționări cod roșu de viscol pentru patru județe din țară, valabile până joi dimineața. Potrivit ANM, zonele înalte ale județelor Suceava și Neamț sunt vizate de codul roșu de viscol până joi dimineața, la ora 5.00. Se vor semnala viscol și vânt cu rafale de 140 – 170 km/h. De asemenea, la altitudini de peste 1.800 de metri, în județele Caraş-Severin și Hunedoara va fi viscol puternic, vânt cu rafale de 140 – 170 km/h și zăpadă spulberată. Atenționarea este valabilă până joi dimineața, la ora 4.00.

Update 9: Primarul Gabriela Firea a anunțat că, potrivit ultimelor informații meteo pe care le-a primit, în Sectoarele 4 și 5 stratul de zăpadă va ajunge la 20 de centimetri și în nordul Capitalei, stratul va fi de 7 centimetri. În acest sens, edilul a luat legătura cu primarii și societățile de dezăpezire.

Update 8: Locuitorii din nouă localităţi din judeţul Constanţa au rămas fără electricitate, miercuri noapte, E-Distribuţie Dobrogea informând că, din cauza vântului puternic, au fost afectate şase linii electrice aeriene de medie tensiune.

Update 7: Un autocamion încărcat cu baloţi de folie cu bule a fost răsturnat de vânt miercuri seara pe DJ 203I, între localităţile buzoiene Cotorca şi Pogoanele.

17 localităţi din judeţul Ialomiţa, cu 11.394 de abonaţi, au rămas miercuri seara fără curent electric, nouă linii de tensiune fiind afectate de vântul puternic, informează Biroul de presă al ISU Ialomiţa.

Citește și: COD ROȘU DE NINSORI ȘI VISCOL ÎN 9 DE JUDEȚE. COD GALBEN ȘI PORTOCALIU ÎN ALTE 27 DE JUDEȚE

Update 6: Din cauza vântului puternic ce a determinat căderi masive de copaci pe partea carosabilă, CNAIR si Poliția Rutieră au decis închiderea circulației pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 1A între localitățile Vălenii de Munte si Săcele.

CNAIR a atenționat, de asemenea, că în zonele aflate sub cod roșu se poate lua oricând decizia închiderii totale a circulației rutiere pentru toate categoriile de autovehicule. La nivelul județului Buzău, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis ca, în perioada codului roșu, în intervalul orar 22.00-08.00 drumurile naționale și județene să fie închise pentru toate categoriile de vehicule, cu excepția celor de interventie.

Update 5: Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că traficul feroviar este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată, circulaţia trenurilor fiind însă adaptată la condiţiile meteo nefavorabile. Acoperișul unei ferme de oi din Râmnicu Sărat, județul Buzău, s-a prăbușit, miercuri seara, peste 150 de animale

Update 4: Mii de oameni au rămas fără curent electric, miercuri seara, în județele Brăila și Galați, din cauza vântului puternic care a distrus rețelele. În Galați cele mai mari probleme sunt în nordul județului, la ora transmiterii acestei știri fiind aproximativ 2000 de gălățeni (din localitățile Barcea, Drăgănești și Malul Alb) afectați de penele de curent.

În județul Brăila ninsoarea și viscolul au lăsat opt localități în întuneric(Galbenu, Drogu, Pântecani, Zamfirești, Jirlău, Tufești, Vișani și Plăsoiu). Cinci mii de oameni așteaptă intervenția echipelor de la compania electrică.

Update 3: Circulația rutieră va fi închisă pe toate drumurile naționale din județele Brăila și Tulcea începând cu ora 22:00. Drumurile naționale unde circulația va fi închisă începând cu ora 22:00 sunt următoarele:

Județul Brăila: DN 21, DN 2B, DN 23, DN 22, DN 22B

Județul Tulcea: DN 22, DN 22A, DN 22D, DN 22E, DN 22F, DN 22H

Update 2: În Buzău, femeile însărcinate, bolnavii dependenți de oxigen și cei care fac dializă au fost duși la Spitalul Județean, miercuri seara, ca măsură de prevenție, pe perioada în care județul este sub cod roșu de vânt și viscol. Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Buzău, până miercuri seara au ajuns la unitatea medicală un număr de 11 pacienți cu grad de risc, ce necesita monitorizare.

Update 1:  Acoperișul unui bloc a căzut pe două mașini din cartierul Visoi, orașul Câmpulung. Nu au fost înregistrate victime, însă acoperișul de aproximativ 50 de metri pătrați a avariat două mașini. De asemenea, tot în Câmpulung, pompierii intervin pentru a da jos un alt acoperiș care să să cadă și un panou publicitar în pericol de prăbușire.

Știre inițială

ISU Suceava a transmis, miercuri seara, că tronsonul de cale ferată Grădiniță-Coșna este blocat din cauza copacilor căzuți pe șine.

„Trebuie să treacă două trenuri Interregio. Circulația e închisă. S-a contactat Ocolul Silvic și Primăria Coșna să intervină pentru ridicarea arborilor”, transmite ISU Suceava.

Potrivit InfoTrafic vremea rea a blocat sau afectează mai multe drumuri, după cum urmează:

în județul Harghita, DN12C Gheorghieni – Lacu Roșu, între kilometrii km 5 – 32 și pe DN 13B, între localitățile Bucin și Praid, din cauza căderilor de copaci pe partea carosabilă, traficul rutier a fost închis, până la remedierea situației;

în județul Argeș, pe raza comunei Cetățeni -DN 72A de la km.49+900 m-km.50+100m orele 22.00 se închide circulației rutiere din cauza căderilor de copaci de pe versanti.In functie de condițiile meteo se va relua traficul;

în județul Suceava, traficul rutier este blocat, din cauza unor autotrenuri care nu mai pot înainta(viscol), pe DN2 E85 între Dărmănești – Pătrăuți; DN2 Fălticeni blocat la km 402 2 autotrenuri blocate;

în județul Covasna, din cauza unor arbori căzuți pe carosabil, traficul este blocat pe DN11 Târgu Secuiesc – Onești și DN2D Ojdula –Panciu; – în județul Prahova, din cauza unor arbori căzuți pe carosabil, traficul este blocat pe DN1A Ploiești – Cheia (situația se va menține până în măine dimineață);

în județul Giurgiu, din cauza unui arbore căzut pe carosabil, traficul este blocat pe DN5B Giurgiu – Bălănoaia. Pe DN6 Naipu- Alexandria, din cauza unui autotren care a derapat, traficul rutier este blocat;

în județul Iași, la ieșirea din Tg. Frumos către Pașcani, pe DN 28, la km 1+250 m sunt 2 tiruri derapate. Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri; – în județul Călărași, pe DN 21,traficul rutier este blocat pe ambele sensuri în localitatea Drajna, din cauza unui arbore căzut pe carosabil; Traficul a fost deviat pe DC 20 prin comuna Dragalina – str. Uzinei – DN3A Dragalina. Drumuri județene cu trafic blocat;

în județul Neamț, din cauza viscolului, traficul rutier pe DJ 208G Tupilați -Ștefan cel Mare, a fost blocat;

în județul Harghita, din cauza viscolului, traficul rutier pe DJ 125 Sândominic – Bălan, a fost blocat; -Județul Dâmbovița, din cauza viscolului, traficul rutier pe DJ 713, km 0- până la km 8+500 de metri, este închis până mâine la ora 10.00;

Traficul feroviar pe Magistrala 300 Predeal – Brașov, la ieșirea din stația CF Timișu de Sus (în județul Brașov), un pantograf s-a defecat. Din acest motiv, traficul feroviar este întrerupt.

În județul Constanța, din cauza vântului puternic, toate porturile și-au suspendat activitatea. Poliția atenționează că în zonele aflate sub cod roșu se poate lua oricând decizia închiderii totale a circulației rutiere pentru toate categoriile de autovehicule.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto ca pe drumurile aflate sub cod portocaliu și roșu, să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.

CFR a anunțat că mai multe trenuri regio au fost anulate ca urmare a avertizărilor de cod roșu emise de Administraţia Naţională de Meteorologie de viscol puternic, rafale de vânt și vizibilitate redusă. Astfel, în intervalul orar 22.00 (05.02.2020) – 08.00 (06.02.2020) vor fi anulate următoarele trenuri regio:

în 5 februarie 2020

8655 Constanţa – Tulcea Oraş

8397 Constanţa – Mangalia

joi, 6 februarie 2020

8652 Tulcea Oraş – Medgidia

8380 Mangalia – Constanţa

8381 Constanţa – Mangalia

8384 Mangalia – Constanţa

8385 Constanţa – Mangalia

8388 Mangalia – Constanţa

8343 Călăraşi Sud – Ciulniţa – Constanţa va fi limitat pe ruta Călăraşi Sud – Ciulniţa

8012 Feteşti – Bucureşti Obor

8031 Feteşti – Constanţa

8001 Bucureşti Nord – Constanţa

8002 Constanţa – Bucureşti Nord

8581 Slobozia Veche – Ciulniţa

8580 Ciulniţa – Slobozia Veche

8653 Medgidia – Tulcea Oraş

8654 Tulcea Oraş – Constanţa.

Sursa foto: adevarul.ro


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

DRAGOBETE, TRADITII DRAGOBETE, OBICEIURI DRAGOBETE, TRADITII POPULARE, SARBATOARE DRAGOBETE, 24 FEBRUARIE, Dragobete 2020. Tradiții și obiceiuri populare de Dragobete


mia khalifa, actrita porno, castiguri, filme adulti, suma infima Mia Khalifa a recunoscut! Câți bani a câștigat din filmele pentru adulți


Jens Nygaard Knudsen, inventator, lego, figurina, deces, danemarca ”Părintele” figurinei Lego a murit!


rugby, bataie, club noapte, botosani, jucatori, nationala, romania, spania Rugby. Jucători din naționalele României și Spaniei s-au bătut într-un club de noapte!