VLADIMIR KLITSCHKO, fost campion mondial la categoria grea, se retrage din box si exclude o revansa in fata britanicului Anthony Joshua, anunta BBC.
In luna aprilie a acestui an, VLADIMIR KLITSCHKO a fost invins prin KO tehnic de pugilistul Anthony Joshua, in runda a 11-a a unui meci desfasurat pe stadionul Wembley, britanicul aparandu-si astfel centura IBF la categoria grea si castigand titurile WBA si IBO, care erau vacante.
Joshua (27 de ani) spera ca VLADIMIR KLITSCHKO va semna clauza pentru meciul revansa programat in Las Vegas, la 11 noiembrie.”Am realizat tot ce am visat si acum vreau sa incep cea de-a doua cariera, cea de dupa sport”, a spus VLADIMIR KLITSCHKO, potrivit BBC. “Nu mi-as fi imaginat niciodata ca o sa am o cariera in box atat de lunga si incredibil de reusita”, a adaugat el.
VLADIMIR KLITSCHKO este unul dintre cei mai mari boxeri din istorie, el dominand categoria grea timp de un deceniu. De-a lungul carierei sale, el a detinut titlurile mondiale in versiunile IBO, WBO, WBA si IBF, fiind campionul absolut al greilor. VLADIMIR KLITSCHKO isi incheie cariera cu un record de 64 de victorii si cinci infrangeri.
Sursa foto: sport