Trei curse aeriene, spre Istanbul, Moscova si Milano, care trebuiau sa decoleze duminica de pe AEROPORTUL INTERNATIONAL HENRI COANDA DIN BUCURESTI, au fost ANULATE din cauza NINSORII ABUNDENTE si a VISCOLULUI, cu rafale de vant de peste 75 de kilometri/ora, care transporta zapada pe sol, informeaza Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (CNAB).
Potrivit unui comunicat al CNAB, pe Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti si Aeroportul International Bucuresti Baneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian se desfasoara in conditii de ninsoare abundenta si viscol. Din cauza conditiilor meteo nefavorabile, au fost anulate doua curse, catre Istanbul si Moscova, ai caror pasageri urmeaza sa fie imbarcati in cursul dupa amiezii pe alte zboruri cu aceleasi destinatii. Tot duminica, a fost anulat un zbor catre Milano.
CITESTE SI: COD PORTOCALIU VISCOL: INTARZIERI URIASE IN GARA DE NORD SI PE AEROPORTUL OTOPENI
De asemenea, unele curse aeriene pot inregistra intarzieri la decolare, determinate de degivrarea aeronavelor si de operatiunile de handling la sol ingreunate de vreme, punctual unele intarzieri ajungand la doua ore.
“Pe aeroporturile Capitalei se intervine constant cu utilajele proprii pentru deszapezirea pistelor, platformelor si cailor de rulare, care sunt inchise periodic pentru indepartarea zapezii. Pe ambele aeroporturi sunt asigurate conditiile pentru desfasurarea in deplina siguranta a operatiunilor aeriene. Informatii in timp real despre situatia zborurilor pe Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti pot fi gasite pe pagina de web www.bucharestairports.ro. Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti recomanda pasagerilor sa isi ia masurile necesare pentru a se prezenta in timp la aeroport”, se spune in comunicat.
Sursa foto: cancan