Mondo News

Se strică vremea! Ploi în toată ţara, până vineri dimineaţa! Vreme instabilă şi la Bucureşti

Miercuri, 25 Septembrie 2019 15:09
Scris de: Vlad Economu
Se strică vremea! Ploi în toată ţara, până vineri dimineaţa! Vreme instabilă şi la Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o informare de ploi valabilă la nivelul întregii ţări până vineri dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 25 septembrie, ora 18:00 – 27 septembrie, ora 9:00, temporar va ploua în toată ţara. În cursul serii şi al nopţii de miercuri spre joi (25/26 septembrie), ploile se vor semnala îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului, pe parcursul zilei de joi (26 septembrie) va ploua în toate regiunile, apoi în special în sud-est, est şi în zonele montane.

Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar în sudul şi în estul ţării trecător vor fi însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp, iar în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei şi zona Carpaţilor Orientali 30-40 l/mp.

La Bucureşti, până joi dimineaţa la ora 9:00, cerul va avea înnorări şi trecător va fi posibil să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 14 grade.

De joi dimineaţa până vineri dimineaţa la ora 9:00, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări, temporar va ploua şi cu caracter de aversă, iar ziua vor fi posibile şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 22-23 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 14 grade.

Sursa foto: realitatea


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

google, platforma gaming, jocuri video, lansare, video, stadia, cloud, chrome Google lansează o platformă de gaming bazată pe cloud. Cele 22 de jocuri video disponibile! Video


Alondra Getsemani Villasenor, mexic, model asasinat, tanara macelarita Mexic. Un model celebru a fost măcelărită în propria casă. Mama tinerei a făcut macabra descoperire


pro tv, salarii, florin busuioc, neti sandu, meteo, horoscop Ce salarii încasează veteranii din Pro Tv, Busu de la meteo și Neti Sandu de la horoscop


caraus, cocaina, femeie, fiu el chapo, mexic, eliberare O femeie cărăuș a fost prinsă carand droguri în aeroport! L-a sunat pe fiul lui El Chapo! Ce a urmat