Mondo News

Rugby: România a fost exclusă de la Cupa Mondială din 2019 și a primit o amendă uriașă

Marti, 15 Mai 2018 18:39
Scris de: Vlad Economu
Rugby: România a fost exclusă de la Cupa Mondială din 2019 și a primit o amendă uriașă

România a fost exclusă, marți,  de la CM de Rugby! Reprezentativa de rugby a României a fost exclusă de la Cupa Mondială din 2019 şi amendată cu 100.000 de lire sterline, de comisia World Rugby în cazul privind eligibilitatea jucătorului din Tonga, Sione Faka’osilea, în echipa naţională.

Comisia Independentă a World Rugby, formată din Sir James Dingemans, Sir Peter Fraser şi Lex Mpati, a decis ca meciul Belgia – Spania să nu se rejoace, iar cele două echipe, alături de România, să fie excluse de la Cupa Mondială.

Locul României în grupa A la CM din Japonia va fi luat de Rusia, iar în locul Spaniei va juca Germania la barajul pentru CM. “S-a decis retragerea a cinci puncte pentru fiecare meci în care s-a folosit un jucător neeligibil (40 puncte retrase Spaniei şi câte 30 pentru Belgia şi România). Belgia a fost amendată cu 125.000 de lire sterline, Spania cu 50.000 de lire sterline, iar România cu 100.000 de lire sterline”, se arată în decizia worldrugby.org.

Citește și: VESTE FOARTE PROASTĂ! ROMÂNIA AR PUTEA FI EXCLUSĂ DE LA CAMPIONATUL MONDIAL DE RUGBY

Decizia poate fi contestată în termen de 14 zile, scrie news.ro. Echipa naţională de rugby a României a obţinut calificarea la Cupa Mondială din Japonia, din 2019, în urma succesului surprinzător obţinut de Belgia în faţa Spaniei, cu 18-10 (12-0), în Rugby Europe Championship.

Ibericii au considerat însă că victoria Belgiei în faţa Spaniei a fost facilitată de arbitrul Vlad Iordăchescu. Jucătorii spanioli l-au alergat pe arbitrul român după meci, pentru a-i cere socoteală pentru prestaţia sa, care, în opinia lor, a avantajat decisiv echipa gazdă. Iordăchescu a părăsit cu greu terenul stadionului din Bruxelles, unde a avut loc meciul.

Federaţia Spaniolă de Rugby (FER) a cerut oficial rejucarea meciului cu Belgia.

De asemenea, România l-ar fi folosit pe Sione Faka’osilea, jucător din Tonga, naturalizat, care nu ar fi avut dreptul de a evolua.

Sursa foto: frr


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

ofiter spp, palatul cotroceni, ipoteza, bantuit Un ofițer SPP face o mărturie halucinantă: Palatul Cotroceni este bântuit!


horoscop 18 septembrie 2018, horoscop marți, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 18 septembrie 2018. Taurii sunt impasibili la orice, iar Leii nu trebuie să ia totul atât de personal


gina pistol, antena 1, inlocuire, motiv, asia express, liviu varciu, catalin stefanescu De ce a fost dată afară Gina Pistol de la Antena 1. Cine o va înlocui la Asia Express


beatles, destrabalare, masturbare, paul mccartney, john lennon, orgii Paul McCartney dă cărțile pe față. Cum se destrăbălau membrii trupei Beatles când nu îi vedea nimeni!