Mondo News

Reversul hotărârii CCR! Decizia care îl scapă pe Dragnea îl înfundă pe Tăriceanu

Vineri, 19 Aprilie 2019 13:15
Scris de: Vlad Economu
Reversul hotărârii CCR! Decizia care îl scapă pe Dragnea îl înfundă pe Tăriceanu

O eventuală decizie a CCR de admitere a sesizării lui Florin Iordache privind completurile specializate ale ÎCCJ ar putea duce, pe lângă anularea unor condamnări, și la anularea unor sentințe de achitare, scrie știripesurse.ro.

Update: CCR a decis, vineri, amânarea deciziei privind completurile specializate. Termenul stabilit este 20 mai, ziua în care a fost stabilit un nou termen în dosarul lui Liviu Dragnea.

“In ziua de 19 aprilie 2019, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul dispozițiilor art.146 lit.e) din Constituție și ale art.11 alin.(1) pct.A lit.e), precum și ale art.34, art.35 și art.36 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a reluat deliberările asupra cererii formulate de președintele Camerei Deputaților de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României, pe de altă parte, constând, în esență, în refuzul explicit al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a aplica o lege adoptată de Parlament şi a dispus amânarea pronunţării pentru data de 20 mai 2019″, transmite CCR.

Florin Iordache a sesizat CCR, solicitând să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între ÎCCJ și Parlament. Mai exact, în sesizare se precizează că la nivelul ÎCCJ ar fi trebuit să existe completuri de 3 judecători specializate în corupție, iar cauzele vizând astfel de fapte să fie judecate de acestea.

Pe de altă parte, președintele ÎCCJ susține că acestea nu sunt obligatorii. Mai mult, Cristina Tarcea a susținut, in fata judecătorilor CCR, că sesizarea este inadmisibilă întrucât ar fi trebui să fie formulată de președintele de drept al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

CCR a cerut informații de la CSM privind completurile specializate, iar din analiza Consiliului reiese că organizarea completurilor ar fi fost opțională. Pe de altă parte, agentul guvernamental la CEDO al României a transmis un punct de vedere CCR în care acuză ÎCCJ de dezinformare și cere constatarea existenței conflictului. Situația completurilor de judecată specializate a fost invocată în dosarul lui Liviu Dragnea, fiind un motiv de apel.

Știre inițială

Dacă pentru Liviu Dragnea efectul va fi favorabil, nu la fel se va întâmpla și în situația lui Călin Popescu Tăriceanu, achitat de prima instanță. În cazul în care CCR ar constata existența unui conflict juridic de natură constituțională între ÎCCJ și Parlament, inculpați condamnați, definitiv sau în primă instanță, ar putea cere reluarea proceselor.

Pe de altă parte, pe baza aceleiași decizii, în dosare în care s-au dat sentințe de achitare, procurorii ar putea avea solicitări de reluare cauzelor. Dosarul în care Călin Popescu Tăriceanu este judecat pentru marturie mincinoasa s-a finalizat, instanța fiind așteptată să anunțe sentința finală. Dacă CCR va admite sesizarea lui Iordache, cauza ar putea fi rejudecată, aceasta fiind și cererea DNA la final de proces.

De asemenea, dosarul în care a fost achitat, in prima instanta, Toni Greblă, secretar general al Guvernului, ar putea fi reluat la cererea DNA, dacă sesizarea CCR ar fi admisă.

Sebastian Ghiță sau Sorin Blejnar sunt printre cei care riscă să nu fi scăpat de dosare, în ciuda achitărilor. CCR dezbate astăzi sesizarea lui Florin Iordache privind completurile specializate de la ÎCCJ, pronunțarea fiind amânată de două ori până acum.

Sursa foto: realitatea


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

horoscop 21 mai 2019, horoscop marti, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 21 mai 2019. Scorpionii se mobilizează, iar Capricornii fac o analiză la rece


marea britanie, viol, romani, condamnare, parcare, jersey, Marea Britanie. Cinci români s-au filmat cum violau o tânără într-o parcare! Foto în articol


mihaela-radulescu-465x215 Scandal la Pro Tv! Pe cine a agresat fizic Mihaela Rădulescu: Este inuman ce a făcut!


google, restrictie, huawei, android, dispozitive Google a restricționat accesul dispozitivelor Huawei la Android