Tehnicianul Laurentiu Reghecampf risca sa fie dat afara de la echipa patronata de Gigi Becali dupa inceputul slab din acest an, in care a inregistrat o victorie si trei rezultate de egalitate. Gigi Becali l-a criticat dur pe antrenorul “ros-albastrilor” dupa remiza de duminica seara, de la Medias, si, conform celor de la Sportro, ar avea deja pregatit un inlocuitor.
Edi Iordanescu e antrenorul care i-ar putea lua locul lui Laurentiu Reghecampf la FCSB. Tehnicianul in varsta de 38 de ani este liber de contract in acest moment, dupa ce s-a despartit de TSKA Sofia. In cariera sa, fiul fostului selectioner Anghel Iordanescu a mai trecut pe la Steaua (antrenor secund si principal doar pentru o etapa), FC Vaslui (antrenor secund), ASA Targu Mures si Pandurii.
Totusi, sansele ca Reghecampf sa fie demis acum sunt destul de mici, antrenorul fiind ‘tinut in joc’ de o clauza de 1 milion de euro pe care o are in contract. Dupa 25 de etape disputate in acest sezon, Steaua ocupa locul 2 in ierarhia Ligii 1, cu 46 de puncte, la 5 puncte in spatele liderului Viitorul. Rezultate: 1-1 cu CFR Cluj, 2-2 cu Voluntari, 2-1 cu Craiova si 1-1 cu Gaz Metan Medias sunt scorurile inregistrate de gruparea bucuresteana in acest an. La al doilea mandat pe banca ros-albastrilor, Laurentiu Reghecampf antreneaza echipa din luna decembrie a anului 2015.
Sursa foto: SPORT