Mondo News

Primarul general Gabriela Firea vrea ca municipalitatea să preia mai multe lacuri din Bucureşti

Sambata, 23 Februarie 2019 14:43
Scris de: Vlad Economu
Primarul general Gabriela Firea vrea ca municipalitatea să preia mai multe lacuri din Bucureşti

Primarul Capitalei Gabriela Firea doreşte ca municipalitatea să preia mai multe lacuri din Bucureşti pentru modernizarea zonelor respective, precizând că în prezent unele dintre aceste obiecitve au devenit depozite de gunoaie, iar altele au malurile părăginite sau surpate.

Primăria Capitalei a transmis printr-un comunicat de presă că reiterează solicitarea adresată Guvernului în urmă cu aproape doi ani de transmitere cu titlu gratuit din domeniul public al statului în cel al Municipiului Bucureşti a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, aflate în componenţa sau proximitatea salbei de lacuri formată de râul Colentina sau a cursului intravilan al râului Dâmboviţa, informează News.ro.

În luna martie 2017, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat o hotărâre, completată ulterior printr-o altă hotărâre adoptată în luna iunie a aceluiaşi an, prin care se solicită Guvernului emiterea unui act normativ în acest sens, lucru care nu s-a întâmplat până în prezent.

Gabriela Firea spune că multe dintre aceste obiective par a fi abandonate şi unele au devenit depozite de gunoaie.

“Salba de lacuri sau râul Dâmboviţa sunt parte integrantă a patrimoniului istoric, cultural şi peisagistic al Capitalei, constituind veritabile puncte de atracţie atât pentru locuitorii oraşului cât şi pentru turişti. În prezent însă, aceste obiective au devenit, pe alocuri, adevărate depozite de gunoaie, par a fi abandonate, iar malurile lacurilor sunt părăginite sau surpate, ceea ce poate reprezenta un adevărat pericol pentru trecători. Ne dorim ca în Bucureşti să nu mai existe astfel de zone, aşa încât suntem determinaţi să realizăm modernizarea salbei de lacuri, însă, nefiind în administrarea noastră, nu avem cadrul legal pentru a interveni. De aceea, pentru a putea demara un proiect amplu de punere în valoare a acestora, avem nevoie ca toate aceste obiective să se afle integral în patrimoniul Municipalităţii pentru a putea să facem investiţiile necesare. Cred că a sosit vremea ca Guvernul să se aplece şi asupra acestei solicitări şi am convingerea că dna Prim-Ministru Viorica Dăncilă, care probabil nu a avut cunoştinţă până acum de această solicitare a noastră, ne va acorda întregul suport necesar”, a transmis Gabriela Firea.

Lista bunurilor solicitate de Primăria Capitalei cuprinde:

1. Pasarela pietonală amenajată peste cuva de apă curată a râului Dâmboviţa din zona Glina (zona Protan) – Ilfov, Popeşti Leordeni;

2. Amenajări Acumulare Tei – extindere apărare mal lac, cu lungimea de 950 m şi amenajare pereu lac cu lungimea de 320 m – Bucureşti;

3. Amenajări Acumulare Floreasca – amenajare a unui pereu cu dale în lungime de 1740 m, pereu beton debarcader în lungime de 810 m – Bucureşti;

4. Debuşare Canal Chitila Dragomireşti – un tronson cu lungimea de 50 m din canalul Dragomireşti – Chitila – Ilfov, Chitila;

5. Staţiile de pompare fântâni amonte şi aval Planşeu Piaţa Unirii – infrastructura – Bucureşti;

6. 22 descărcători pluviali care fac parte din sistemul orăşenesc de colectare a apelor pluviale – Bucureşti;

7. Amenajări Acumulare Cernica – integral – apărare mal Cernica, cu o lungime de 740 m – Ilfov, Cernica;

8. Amenajări Acumulare Mogoşoaia + descărcător suplimentar – lucrare realizată prin dragaje – Ilfov, Mogoşoaia;

9. Amenajări Acumulare Pantelimon 2 – apărare mal Pantelimon 2, cu o lungime de 103 m – Bucureşti;

10. Amenajări Acumulare Pantelimon 2 – Morarilor – cu o lungime de 660 m – Bucureşti;

11. Iazuri decantare nămol, staţie tratare Roşu – cu o suprafaţă totală de 12,15 ha – Ilfov, Chiajna;

12. Acumulare Plumbuita, suprafaţa totală 55 ha – Bucureşti, sector 2, str. Petricani;

13. Insula Plumbuita – suprafaţa totală 1,94 ha, Bucureşti;

14. Acumulare Fundeni – suprafaţa totală 88 ha, Bucureşti, sector 2;

15. Insula lac Fundeni – suprafaţa totală 3,16 ha, Bucureşti, sector 2;

16. Acumulare Pantelimon I – suprafaţa totală 93 ha, Bucureşti, sector 2, sos. Dobroeşti;

17. Insula Lacul Morii – suprafaţa teren 32.723 mp, inclusiv construcţiile (5 anexe) – Bucureşti sector 6;

18. Pasarele pietonale amenajate peste cuva de apă curată a Râului Dâmboviţa, din zonele Semănătoarea, Politehnica, Ştefan Furtuna (Cotroceni – Spitalul de Copii), Operetă (Calea Victoriei – Piaţa Naţiunilor Unite), Mărăşeşti (amonte pasaj rutier), Timpuri Noi (amonte pod Timpuri Noi, zona Fabrica de Încălţăminte), Mihai Bravu (zona cartier Abator), Popeşti (zona Complex Rezidenţial Confort City).

Sursa foto: adevarul


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

horoscop 20 iulie 2019, horoscop sambata, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 20 iulie 2019. Capricornii au ceva probleme financiare, iar Peștii sunt discreți


malaezia, divort, fost rege, fosta miss moscova, motiv, mohammad V, oksana voevodina Motivul pentru care fostul rege al Malaeziei a divorţat de femeia pentru care a renunţat la tron. Ce a aflat despre soţia sa, fostă Miss Moscova


leoaica, elefant, atac, video, africa de sud, parcul național kruger O leoaică atacă un elefant în căutarea unei mese pentru puii ei! Video


faceapp, aplicatie, imbatranire, google play, app store, date personale FaceApp, celebra aplicaţie care te îmbătrâneşte, îţi păstrează și datele!