Mondo News

Metrorex a anunțat perioada când ar putea avea loc grevă generală

Vineri, 26 Octombrie 2018 12:42
Scris de: Vlad Economu
Metrorex a anunțat perioada când ar putea avea loc grevă generală

Sindicaliştii Metrorex anunţă, vineri, că expiră contractul colectiv de muncă, iar negocierile nu au ajuns la un acord. Astfel sunt create prmisele declanşării unui conflict de muncă. În perioada 10 – 15 noiembrie s-ar putea declanşa greva generală, dacă nu se va ajunge la un acord.

”Avem două mari nemulţumiri: una legată siguranţa circulaţiei, din ce în ce mai des apar probleme cu mii de călători în ele şi a doua este legată de negocierea contractului colectiv de muncă. Nu ne-am înţeles deocamdată”, a declarat, vineri, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, Ion Rădoi, liderul sindicaliştilor de la metrou.

Potrivit acestuia, contractul colectiv de muncă expiră sâmbătă, iar negocierile nu s-au soldat cu un acord. ”Mâine expiră contractul, nu am ajuns la înţelegere, ceea ce o să ducă la declanşarea conflictului de muncă. Sunt create premisele declanşării conflictului de muncă care nu este exclus ca, în perioada 10 – 15 noiembrie, să se ajungă la grevă generală. Ar fi păcat după 9 ani să ajungem din nou într-o astfel de situaţie”, a mai spus Rădoi.

Sindicaliştii cer, în principal, majorări salariale şi angajarea de personal. În cursul zilei de vineri mai este programată o rundă de negocieri.

Sursa foto: realitatea


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

bataie, barcelona, barceloneta, turisti, scandal, video Spania. Bătaie ca în șapte păcate între zece turiști pe o plajă din Barcelona! Video


horoscop 18 iulie 2019, horoscop joi, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 18 iulie 2019. Capricornii sunt emotivi, iar Săgetătorii au câteva cheltuieli de făcut


iPhone 12, iPhone 2020, lansare, defecte, apple iPhone 12, noul model care dezamăgește încă dinainte de lansare


cornelia catanga, infarct, spital floreasca, stare critica Cornelia Catanga a orbit după ce a ajuns la spital din cauza unui infarct