Mondo News

Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub acuzare într-un nou dosar! Prima reacție a fostei șefe a DNA

Joi, 07 Martie 2019 18:35
Scris de: Vlad Economu
Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub acuzare într-un nou dosar! Prima reacție a fostei șefe a DNA

Laura Kovesi a fost fost pusă sub urmărire penală și într-un al doilea dosar. Este vorba despre dosarul cu procurorii de la DNA Ploiești, Lucian Onea şi Mircea Negulescu. Kovesi este suspectă de complicitate la represiune nedreaptă, sub forma participaţiei improprii şi grup infracţional organizat.

Update: Laura Codruţa Kovesi a spus, joi, după audierea de la Secţia care investighează abuzurile magistraţilor, că nu este o coincidenţă chemarea ei la Parchet în ziua în care în PE erau proceduri privind selectarea procurorului şef al Parchetului European.

„Trebuie să vă spun că în momentul în care am fost citată pentru audiere am vrut să lămuresc aceste fabulații. În 15 februarie, mi s-a adus la cunoștință că sunt învinuită. Astăzi, am spus că este o cerere care a fost aprobabtă de procurori. Astăzi am fost în imposibilitate de a da declarații. Am făcut și alte cereri, au fost respinse. Am făcut cerere de consultare a dosarului, am primit termen 8-14 martie. Azi nu am purtut da declaraţii pentru că nu am avut acces la dosar.

Am fost anunţată între timp că trebuie să rămân în birou. Au intrat 9 sau 10 avocaţi şi mi-au spus că sunt învinuită în alt dosar, moment în care am spus că nu am fost citată decât într-un singur dosar. Nu s-a dispus niciun control, nu s-a dispus nicio sesizare. Este o etapă în această campanie de hărțuire. Am 47 de cercetări disciplinare. Citarea a fost fixată pe 7 martie, când se știa că se derulează anumite activități pentru procedura de șef-european.

Nu este o coincidență. M-am trezit că sunt audiată într-un alt dosar. Nu sunt vinovată de niciuna dintre faptele care mi-au fost imputate. Toată această campanie are legătură cu candidatura mea. Exact astăzi când se decidea votul am fost citată. Este evident că mi s-au încălcat toate drepturile.

Rezultatele pe care le-am obținut sunt cele mai bune. Întotdeuna am respectat legea, întotdeauna am fost corectă. Avem un cor profesional foarte bun. Sunt foarte mândră de activitatea mea. Nu mi-e frică de nimic, niciodată nu am încălcat legea”, a spus Kovesi.

Știre inițială

Laura Codruţa Kovesi a stat, joi, mai bine de patru ore în faţa anchetatorilor de la Secţia care investighează abuzurile magistraţilor. Fosta şefă a DNA a dat explicaţii în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită și mărturie mincinoasă.

Joi, a fost prima audiere a lui Kovesi, după ce luna trecută i-au fost aduse la cunoştinţă învinurile şi a fost anunţată că este urmărită penal. Este vorba despre dosarul deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.

Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Poliţia Română a transmis, în decembrie 2018, că a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea în ţară din Indonezia a fostului director al FNI.

Sursa foto: realitatea


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

horoscop 24 aprilie 2019, horoscop miercuri, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 24 aprilie 2019. Balanțele sunt neglijente, iar Peștii sunt optimiști


prince, memorii, lansare, the beautiful ones, purple rain Memoriile scrise de regretatul Prince înainte de a muri vor fi publicate


Writers Guild of America, scenaristi hollywood, impresari concediati, wga Peste 7.000 de scenarişti de la Hollywood şi-au concediat impresarii


ferma vedetelor, protv, bani multi, concuresnti, catalin morosanu, brigitte sfat Ferma vedetelor. Concurenții au luat o grămadă de bani! Brigitte și Moroșanu, campioni la încasări