Mondo News

Klaus Iohannis a prezentat scenariul post-moţiune! Ce se întâmplă până la alegerile parlamentare

Miercuri, 09 Octombrie 2019 20:09
Scris de: Vlad Economu
Klaus Iohannis a prezentat scenariul post-moţiune! Ce se întâmplă până la alegerile parlamentare

Klaus Iohannis a declarat, miercuri seara, că Guvernul Dăncilă trebuie să plece, iar după moţiunea de cenzură să se formeze un Guvern în jurul PNL, care să asigure administrarea ţării până la alegerile parlamentare de anul viitor.

“Acest guvern eșuat, acest guvern în derută trebuie să plece acasă, iar voi sunteți cei în jurul cărora se va construi un guvern care asigură o tranziție serioasă, ordonată, până la alegerile parlamentare. Cum am ajuns noi, românii, să fim conduși de acest PSD deraiat, debusolat și să avem un guvern care face atâta rău României?

PSD a condus marea majoritate a anilor din ultimii 30 de ani, dar ce și-au permis în ultimii trei ani este nemaivăzut și nemaiauzit. PSD este principala piedică în dezvoltarea României. PSD a ajuns la putere după alegeri, fiindcă lumea nu s-a dus și, dacă vream să fim farte sinceri, poate și noi puteam să lucrăm mai mult, să fim mai convingători și să îi ducem pe români la vot în decembrie 2016.

Poate de data asta reușim un pic mai mult, fiindcă ne-am săturat cu toții de acest PSD care a promis marea cu sarea și imediat după ce au ajuns la putere s-au apucat să facă ce știu mai bine: să acapareze marile sisteme publice ale României. Au realizat ceva inimaginabil: o involutie a României într-o perioada în care am fi avut atâtea șanse de dezvoltare. Am fi putut, dacă nu ne-am fi împiedicat de acest PSD, să fim în rând cu națiile mari ale Europei. Europa ne respectă, ne dorește”, a declarat Iohannis.

Sursa foto: presidency


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

scandal, despartire, alexandra becali, fiica gigi becali, mihnea grigoriu, denisa hodisan Gigi Becali este devastat! Scandal uriaş în familia latifundiarului la numai o săptămână de la nunta de milioane de euro


horoscop 23 octombrie 2019, horoscop miercuri, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 23 octombrie 2019. Peștii nu trebuie să-și ignore instinctele, iar Balanțele sunt plini de inspirație


bucuresti, trafic, femeie, vatman, tramvai, video București. O femeie din București a depășit coloana pe contrasens s-a întâlnit cu un tramvai și i-a cerut vatmanului să-i facă loc să treacă! Video


mihai bendeac, mira, delia, relatie, dragoste, iumor Delia l-a dat de gol pe Mihai Bendeac! De cine este îndrăgostit juratul de la iUmor