Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis, marti, sa restituie la DNA dosarul in care deputatii Nicolae Paun si Madalin Voicu au fost trimisi in judecata pentru deturnare de fonduri europene, informeaza Agerpres.
Decizia instantei nu este insa definitiva si poate fi contestata de DNA. Pe 11 octombrie, judecatorii de la instanta suprema au admis mai multe cereri si exceptii ridicate de cei doi deputati si ceilalti inculpati din acest dosar si au constatat neregularitatea rechizitoriului intocmit de DNA in legatura cu descrierea faptelor, indicarea incadrarii juridice, indicarea si analiza mijloacelor de proba.
Tot atunci, judecatorii au constatat nulitatea ordonantelor emise de procurori, prin care s-a dispus efectuarea constatarilor tehnico-stiintifice in timpul anchetei. Nicolae Paun a fost trimis in judecata de DNA pe 18 iulie, fiind acuzat de mai multe infractiuni, printre care deturnare de fonduri europene, spalare a banilor, cumparare de influenta, fals in inscrisuri sub semnatura privata.
De asemenea, deputatul Madalin Voicu este acuzat de trafic de influenta, fals in declaratii, spalare a banilor si folosire a influentei ori autoritatii in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Printre ceilalti inculpati din dosar se numara Gelu Stefan Diaconu si Mihai Gogancea-Vatasoiu, la data faptelor presedinte, respectiv vicepresedinte al ANAF, acuzati de savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, precum si Florentina Rotariu, manager general al Asociatiei Partida Romilor ‘Pro Europa’.
Potrivit DNA, Nicolae Paun si ceilalti inculpati din acest dosar au creat un mecanism de fraudare a fondurilor europene prin intermediul Asociatiei Partida Romilor ‘Pro Europa’, care derula programe destinate integrarii sociale a persoanelor de etnie roma.
Sursa foto: realitatea
Si toti din conducerea Ministerului Transporturilor se fac ca , ploua !
“După ce s-a îmbolnăvit fix când un corp de
control scotocea prin dulapurile CFR Călători Cluj, Vasile Secară a
fost “uns” în funcţia de director CFR Călători la nivel naţional. Nu au
contat neregulile găsite la Cluj, ci au fost mai puternice “pârghiile
trandafirii” de care Secară s-a ajutat să ajungă în top. La Cluj, Secară
se poate mândri cu un contract de închiriere încheiat între CFR
Călători Cluj și SC Energobit care a fost prelungit cu de la sine putere
de către directorul Secară, care nu a mai organizat o licitație, iar
cei de la Energobit au ocupat mai mult decât terenul respectiv şi l-au
şi intabulat.
Pe vremea comuniştilor, Vasile Secară a fost secretar de partid al
complexului CFR Cluj. După anii 90, a devenit pesedist şi inginer şef în
gara clujeană, apoi şef adjunct de staţie şi şef de gară. În momentul
de faţă, la Vasile Secară au rămas neschimbate cel puţin două
caracteristici: PSD şi şefia. Înainte de Paşte in 2014 , clujeanul a
fost numit şef la CFR Călători în noua structură de conducere a
companiei.
Cu toate acestea, el a plecat de la conducerea CFR Călători Cluj în urma
unor controale făcute de CFR CALATORI SA şi Ministerul Transporturilor.
În timpul unuia dintre aceste controale, Vasile Secară s-a îmbolnăvit
brusc şi a intrat în concediu medical. Mai amuzant este şi că
verificările respective s-au “îmbolnăvit”, iar rezultatele lor nu au mai
fost date publicităţii.
Un audit degeaba
Timp de mai bine de 10 ani la conducerea regionalei clujene a CFR
Călători a fost menţinut Vasile Secară, iar demiterea lui a venit ca
urmare a mai multor controale venite de la CFR CALATORI SA şi Ministerul
Transporturilor. Conform unor informaţii, cireaşa de pe tortul fostului
director Secară ar fi un contract de închiriere încheiat între CFR
Călători Cluj și SC Energobit care a fost prelungit cu de la sine putere
de către directorul Secară, care nu a mai organizat o licitație, iar
cei de la Energobit au ocupat mai mult decât terenul respectiv şi l-au
şi intabulat.
Reprezentanţii CFR de la Bucureşti au fost extrem de lacunari în ceea ce
priveşte motivul controalelor, iar conform raportului de audit pe anul
trecut, principalele nereguli depistate au constat în “- nereguli
privind pregătirea tehnică a trenurilor de călători;- deficiențe privind
respectarea și punerea în practică a ordinelor, dispozițiilor ,
instrucțiilor, reglementărilor în vigoare;- neconformități privind
efectuarea controalelor la nivelul organelor cu sarcini de îndrumare și
control din cadrul SRTFC Cluj, superficialitate privind întocmirea
notelor de constatare și a rapoartelor de remediere;- aspecte privind
nerespectarea programului de lucru și a disciplinei în serviciu; –
nereguli privind repararea și întretinerea în exploatare a materialului
rulant. În urma neregulilor constatate cu ocazia acestor controale s-au
luat o serie de măsuri organizatorice, de remediere a neconformităților
sau de tratare disciplinară a personalului vinovat, funcție de
gravitatea faptelor”, se arată în raportul de audit pe anul 2012 al CFR
Călători.
Însă, aceste probleme pentru care regionala condusă de Vasile Secară a
fost cercetată de oficiali din cadrul CFR CALATORISA nu au
apărut acum. “Învârtelile” mai mici sau mai mari făcute de șefii clujeni
ai acestei instituții se știu de ani buni.
Spre exemplu, conform unui raport oficial al Curții de Conturi, se știa
că la CFR Cluj se fac afaceri cu terenuri. Conform raportului respectiv,
la CFR Cluj prejudiciul a fost constant prin neînregistrarea în
evidenţa contabilă a contravalorii terenurilor din patrimoniu, deşi
acestea au fost evaluate.
Tot la CFR
Calatori Cluj, inspectorii Curţii de Conturi au descoperit că managerii
nu au evaluat şi nu au înregistrat în evidenţa contabilă terenurilor în
suprafaţă de 167.453 m.p.
La CFR Cluj, prejudiciul a fost constatat prin
neînregistrarea în evidenţa contabilă a contravalorii terenurilor din
patrimoniu, deşi acestea au fost evaluate.
Un teren pierdut în gară…
Controlul făcut la CFR Călători Cluj a survenit ca urmare a faptului că
prin intermediul directorului Vasile Secară, CFR Călători Cluj a
încheiat în 2008 un contract de închiriere pe cinci ani cu firma
clujeană Energobit pentru un teren aflat în Jibou.
După expirarea celor cinci ani, contractul a fost prelungit pentru încă
alți cinci, fără ca Secară să mai ceară aprobarea SNTFC București și
fără a mai face o licitație pentru terenul respectiv. Problema s-a
“îngroșat” atunci când cei de la Energobit și-au extins halele și pe o
parte de teren care nu intra în contractul de închiriere. Când juriştii
CFR au început procedurile de intabulare a terenului respectiv,
lucrurile s-au complicat pentru că o parte din teren era ocupat de firma
clujeană, lucru posibil cu acordul și diligențele făcute de Vasile
Secară la șefii CFR din zona Jiboului.”
Incredibil dar adevarat, directorul general al CFR Calatori, controversatul Iosif Szentes, l-a
numit pe 2 decembrie 2015 in functia de director comercial al companiei
pe Marcel Litra, condamnat definitiv pentru luare de mita, cel care
conduse pana atunci ilegal Serviciul Suport Afaceri şi Managementul
Performanţei din cadrul acestei societati de stat.
Mai mult ,acum, numarul sefilor de la CFR Calatori cu cazierul patat a
crescut cu inca trei in urma sentintei Curtii de Apel Brasov din data
de 13 octombrie 2016. Cei trei „zmei” sefi de la CFR Calatori care au
primit pedepse cu suspendare si cu munca in folosul comunitatii de la
Curtea de Apel Brasov sunt:
-Vasile Secara, fost director general al CFR Calatori impus de fostul
ministru al Transporturilor-Ioan Rus, in in prezent sef serviciu suport
afaceri si management performant la SRTFC Cluj Napoca;
-Nicolae Berindean, fost sef Oficiu Juridic la CFR Calatori in mandatul
lui Vasile Secara, in prezent sef Oficiu Juridic SRTFC Cluj Napoca;
-Gheorghe Radulescu-fost director al SRTFC Brasov ,promovat in aceasta functie de Vasile Secara, angajat recent de PSD , mare sef , la RAT- Regia de Transport in Comun Brasov.