Uniunea Europeană este în mod ferm alături de Irlanda, în problemele ce vizează în cadrul negocieriloe asupra BREXIT, conform opiniei europarlamentarilor irlandezi din cadrul grupului PPE : Seán Kelly, Mairead McGuinness, Brian Hayes și Deirdre Clune.
“UE are o poziție comună în trei domenii esențiale pentru Irlanda. Este subliniată importanța păstrării Acordului din Vinerea Mare, evitarea unei frontiere stricte și asigurarea libertății de mișcare a cetățenilor de pe ambele părți ale frontierei, la același nivel cu cel de astăzi”, a declarat Seán Kelly, deputat în Parlamentul European și lider al delegației Fine Gael în Parlamentul European.
“Parlamentul reamintește guvernului britanic importanță angajamentului de a se asigura că nu va exista o diminuare a drepturilor, inclusiv a celor sociale și democratice, garantarea egalității de șanse, așa cum este prevăzut în Acordul din Vinerea Mare, în conformitate cu acordul din decembrie, semnat de Primul Ministru May”, a adăugat dl Kelly.
O Rezoluție a Parlamentului European, votată în martie 2018, insistă, de asemenea, asupra transpunerii tuturor elementelor din Zona de Călătorie Comună (Common Travel Area) și a drepturilor de liberă circulație ale cetățenilor UE, astfel cum sunt încorporate în legislația UE și în acordul din Vinerea Mare, în oricare formă a unui acord final.
În general, textul prezintă sprijinul Parlamentului pentru o relație viitoare între UE și Regatul Unit sub forma unui acord de asociere, cu un acord de liber schimb între UE și Regatul Unit ca fiind una dintre posibilele componente. Acesta afirmă că Regatul Unit va deveni o țară terță după retragere, ceea ce înseamnă că nu poate avea aceleași avantaje ca și statul membru al Uniunii Europene sau un membru al EFTA/EEA.
Votul Parlamentului European a adăugat o putere și mai mare textului Proiectului de Acord de Retragere privind Irlanda, care va fi discutat de liderii UE, potrivit lui Kelly. Această situație survine prin aprobarea în mod specific a opțiunii backstop ca o soluție concretă pentru a preveni o graniță rigida cu Irlanda, în cazul în care nu sunt furnizate soluții alternative de către Regatul Unit și ca o recunoaștere a intenției guvernului britanic de a părăsi Piața Unică și Uniunea Vamală.
Rezoluția are sprijinul tuturor marilor grupuri politice europene din Parlamentul European.
loading...