Mondo News

Fiul lui Andrei Pleşu, Mihai, a fost eliberat. Se va afla sub control judiciar timp de 60 de zile

, 07 Aprilie 2019 02:50
Scris de: Vlad Economu
Fiul lui Andrei Pleşu, Mihai, a fost eliberat. Se va afla sub control judiciar timp de 60 de zile

Fiul scriitorului Andrei Pleşu a fost reţinut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru trafic şi consum de droguri de către procurorii DIICOT Iaşi, scrie Observator.tv.

Update: Mihai Pleşu, fiul scriitorului Andrei Pleşu, se va afla sub control judiciar timp de 60 de zile, conform deciziei luate de judecătorii care au respins cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă pentru trafic de droguri de mare risc. Aceeaşi măsură a fost aplicată şi celorlalte şapte persoane reţinute în cursul zilei de vineri.

“S-a dispus luarea controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Clientul meu respinge toate acuzaţiile. Din punctul meu de vedere, nu sunt probe care să susţină acuzaţiile procurorului. Nu există probe din care să rezulte măcar o întâlnire, un trafic de droguri în perioada celor 7 luni de când durează această anchetă”, a declarat Sandra Grădinaru, avocatul lui Mihai Pleşu.

Știre inițială

 

Mihai Pleşu este acuzat că aproviziona o întreagă reţea de dealeri din acest oraş şi din Capitală. Potrivit unor surse judiciare, Mihai Pleşu a spus în faţa anchetatorilor că se drogheză de 30 de ani, pentru că asta îl ajută “să cugete şi să filosofeze”. A respins însă orice acuzaţie de trafic şi cere să i se prezinte probe. Şi ceilalţi 7 suspecţi au primit ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore.

Ordonanţa de reţinere a fost emisă cu încălcarea unor drepturi, susţine avocata lui Mihai Pleşu. Starea de sănătate a acestuia nu este bună, dar procurorii nu au ţinut cont. În timpul audierilor, lui Pleşu i s-ar fi făcut rău şi a cerut o ambulanţă, însă anchetatorii au refuzat.

“Deşi a invocat probleme medicale grave, existente de 5 ani de zile, şi aici mă refer la două infarturi miocardice, stenoză şi un stend pe o arteră coronară, acesta nu a fost lăsat până la ora 22.30 să se întindă măcar şi nici n-a mâncat absolut nimic de la 6.30 dimineaţa”, a spus avocata. Avocata mai spune că, aseară, lui Mihai Pleşu i s-au luat probe de sânge, la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, fără să fie consultat înainte de un cardiolog.

Ieri dimineaţă, mascaţii i-au luat pe Mihai Pleşu şi pe iubita sa de acasă, chiar de lângă fiul lor de un an. Aveau informaţii că cei doi ar consuma droguri. Ba chiar i-ar alimenta cu substanţe interzise şi pe alţii, în general tineri care frecventau petreceri tehno din Bucureşti şi din alte oraşe. Polițiștii de la antidrog au decis ca Mihai Pleșu să fie dus la Iași, acolo unde au avut loc audierile în dosar. Iubita lui a fost lăsată în libertate, ca să aibă grijă de copil.

Procurorii spun ca Mihai Pleșu era principala sursa de aprovizionare cu droguri pentru dealer-ul din Iași. De altfel, locuința sa, din Sectorul 5 al Capitalei, a fost percheziționată în această dimineață de anchetatori.

Mihai Pleșu ar fi recunoscut, spun surse din anchetă, că este consumator de droguri pentru că stupefiantele îl ajută să se relaxeze. Ba chiar le-ar fi spus anchetatorilor că se “relaxează” astfel de 30 de ani. Fiul cel mare al fostului consilier prezidenţial şi iubita lui ar fi fost sub efectul drogurilor şi în faţa procurorilor, spun surse din anchetă. Iar femeia chiar ar fi alăptat în acea stare.

Ofiţerii antidrog au descoperit în casa lui Mihai Pleşu o adevărată cultură de cannabis. Cu toate acestea, cea mai mare parte din marfă ar fi provenit de la un cetăţean britanic care are o iubită în România. Apoi, Pleşu şi iubita lui le-ar fi împărţit cu alţii. Unul din dealerii din Iaşi ar fi fost această tânără care vindea canabis cu 60-70 lei gramul. La petrecerile din cluburi se scoteau la vânzare şi alte substanţe interzise: pastile de ecstasy sau cocaină.

Ofiţerii antidrog au ridicat de la cele 8 percheziţii făcute în Bucureşti şi Iaşi o jumătate de kilogram de cannabis, pastile ecstasy, ciuperci halucinogene, dar şi ustensile folosite la cultivare, cântare electronice, grindere pentru mărunțit.

Dosarul se referă la perioada septembrie-decembrie 2018, iar în această perioadă au fost implicate resurse financiare serioase ale statului. Au fost plătiţi investigatori acoperiţi şi s-au efectuat interceptări. Iar acuzaţia constă în faptul că, în toată această perioadă, în aşa zisa reţea, s-ar fi comercializat 6 grame de canabis.

Mihai Pleșu, o viaţă de roman

În vârstă de 47 de ani, Mihai Pleşu nu este la primul scandal. A fost căsătorit de patru ori, de două ori cu aceeaşi femeie. În 2017, una dintre fostele sale soţii, cu care mai are un copil, i-a făcut plângere penală pentru violenţă şi a cerut ordin de protecţie împotriva lui.

Mihai-Plesu-e1554457087980-638x400

Fiul cel mare al fostului consilier prezidenţial este restaurator de artă şi a şocat opinia publică în 2017 când şi-a tatuat pe tot spatele un desen specific grupării mafiote Yakuza. Pe lângă pasiunea pentru tatuaje, bărbatul mai este pasionat de TIR cu arcul. Este proprietarul unei galerii de artă şi al unui magazin de arcuri.

pleu-mic

Sursa foto: realitatea


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

miopie, vedere, oameni, ochelari, aristotel, evul mediu, stiinta, Cum se descurcau oamenii cu probleme de vedere înaintea inventării ochelarilor?


horoscop 22 aprilie 2019, horoscop luni, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 22 aprilie 2019. Vărsătorii au mici conflicte cu șefii, iar Gemenii au multe de făcut


submarin atomic, belgorod, vladimir putin, rusia, lansare, Submarinul sinistru al lui Vladimir Putin. Ar putea șterge un oraș întreg de pe fața pământului! Video


robert de niro, donald trump, atac dur, gangster aspirant, ratat, video, The Late Show With Stephen Colbert Robert de Niro îl atacă, din nou, pe Donald Trump: E un adevărat ratat, un gangster aspirant! Video