Mondo News

Cine este Constantin Axinia, noul director general al CFR Infrastructură

Luni, 25 Martie 2019 17:09
Scris de: Vlad Economu
Cine este Constantin Axinia, noul director general al CFR Infrastructură

Constantin Axinia este, începând de luni, noul director general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, gestionarul infrastructurii feroviare din România.

Postul de director general al companiei era vacant de la data de 1 martie, după demisia lui Costin Mihalache, care a fost numit șeful Cancelariei Primului Ministru Viorica Dăncilă. Absolvent al Academiei de Poliție, Mihalache fusese numit director general al CFR SA pe 13 februarie, în locul lui Ion Gavrilă.

Spre deosebire de predecesorul său, Constantin Axinia este ceferist cu state vechi. A absolvit în 1980 Liceul CFR numărul 6 din Galați, iar în 1987 Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic ”Gheorghe Asachi” din Iași. După absolvirea facultării și până în 1992 a fost instructor tehnic la Revizia de Vagoane Iași. A trecut prin toate etapele carierei profesionale, în integralitatea sa în domeniul feroviar, scrie clubferoviar.ro.

Nu este pentru prima oară când este numit Constantin Axinia la CFR SA în funcția de director general. El a mai ocupat această poziție în perioada 2006-2007. Apoi, în intervalul ianuarie – octombrie 2009, Constantin Axinia a fost subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor, responsabil cu coordonarea sectorului feroviar.

Chiar dacă a avut un mandat scurt, în perioada în care s-a aflat la conducerea sistemului feroviar românesc a luat mai multe decizii pentru eficientizarea transportului pe calea ferată. Cea mai notabilă realizare este inaugurarea, pe 4 martie 2009, a trenurilor Henri Coandă Expres, care fac legătura între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni. La acea vreme, zilnic circulau 18 pereche de trenuri, din oră în oră, între București Nord și PO Aeroport, de unde călătorii erau preluați cu autobuzele și duși la aerogară.

Din 2015 și până în prezent, Constantin Axinia a fost director general al Sucursalei de Transport Feroviar de Călători Iași. În mai multe rânduri, actualul director general al CFR SA a fost consilier municipal la Primăria Iași. El este, din 2007, cetățean de onoarte al orașului Târgu Neamț, județul Neamț.

Sursa foto: realitatea


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

ornella mutti, condamnare, rusia, certificat fals, inchisoare, actrita italiana Ornella Muti, condamnată la șase luni de închisoare. Motivul este de-a dreptul inedit


groenlanda, alerta, calota glaciara, topire accelerata, gheata Groenlanda. 2 miliarde de tone de gheață s-au topit în numai o săptămână


horoscop 17 iunie 2019, horoscop azi, horoscop luni, horoscop zilnic Horoscop 17 iunie 2019. Racii au multă treabă la serviciu, iar Leii sunt puși pe șotii


bella thorne, poze nud, hacker, santaj O actriță americană a postat singură pozele nud cu care era șantajată: ”Du-te dracului, cu toată puterea pe care crezi că o ai asupra mea!”