Viteza de circulatie a trenurilor a fost redusa cu 20-30 km/h fata de viteza normala pe 65,42% din reteaua feroviara, in conditiile in care temperatura la nivelul sinei este cuprinsa intre 56 de grade si 59 de grade Celsius, a anuntat duminica firma care administreaza reteaua de cale ferata din Romania, CFR SA.
Douasprezece judete din vestul tarii se aflau, sambata, in cea de a doua zi de avertizare cod rosu de canicula, cu temperaturi cuprinse intre 39 si 42 de grade, in timp ce restul tarii este in continuare sub cod portocaliu de canicula, temperaturile situandu-se intre 36 si 39 de grade. Meteorologii avertizeaza ca vremea caniculara se va mentine, mai ales in zona de sud a tarii, inclusiv in Capitala, pana spre sfarsitul saptamanii viitoare.
Masurile speciale anuntate de CFR SA presupun revizii suplimentare pe retea in regiunile aflate sub atentionare, insotirea trenurilor cu personal de specialitate, in vederea identificarii potentialelor pericole, masurarea si inregistrarea permanenta a evolutiei temperaturilor la nivelul sinei, reducerea vitezei de circulatie a trenurilor cu 20-30 km/h fata de viteza normala pe anumite intervale de statii, avizarea permanenta a operatorilor de transport feroviar de calatori si de marfa (OTF) si transmiterea operativa a intervalelor de statii unde trebuie sa reduca viteza de circulatie.