Mondo News

CFR Cluj – FCSB 1-0 (1-1) / Remiză încinsă în Gruia și roș-albaștrii mai speră la titlu. Video rezumat

, 18 Martie 2018 22:41
Scris de: Vlad Economu
CFR Cluj – FCSB 1-0 (1-1) / Remiză încinsă în Gruia și roș-albaștrii mai speră la titlu. Video rezumat

 CFR Cluj și FCSB s-au întâlnit, duminică seară, pe arena din Gruia, în primul derby din acest play-off al Ligii I. Partida s-a încheiat la egalitate, ro-albaștrii reușind golul remizei prin salvatorul Gnohere în prelungiri. 

La scurt timp după startul meciului a început o ploaie măruntă care s-a transformat încet în ninsoare. Gazonul arenei Constantin Rădulescu se prezintă, însă, în condiţii excelente. După 37 de minute de joc lipsit de spectaculozitate, gazdele au reușit deschiderea scorului dintr-o lovitură de pedeapsă. Ţuducean a deviat pe spate o centrare venită din flancul drept, iar Romario Benzar a oprit balonul cu mâna. Ovidiu Haţegan a reacţionat imediat şi a indicat punctul cu var. Culio a transformat penalty-ul cu siguranță și a ajuns la cota opt în această ediție de campionat. 

După alte cinci minute, roș-albaștrii au reacționat și au irosit o șansă uriașă de a restabili egalitatea pe tabelă.  Alibec a şutat în zid dintr-o lovitură liberă, mingea a ajuns la Budescu, care a şutat violent în bara transversală a porţii apărate de Arlauskis. Balonul a ricoşat în faţa porţii, Găman a reluat cu capul, dar fundaşul se afla în ofsaid.

Astfel, după primele 45 de minute, CFR intră la cabine în avantaj și distanța dintre cele două din clasament a crescut la 5 puncte. Nicolae Dică i-a introdus pe Cristi şi Florin Tănase după pauză. Au părăsit terenul Găman şi Teixeira, astfel că Morais a trecut în flancul stâng al apărării, Momcilovic a venit în centru lângă Planic, iar Cristi Tănase va juca în faţa apărării alături de Pintilii.

Roș-albaștrii încep cursa după egalare. Șut Budescu șutează, în minutul 51,  din lovitură liberă, dar Arlauskis boxeaza pentru siguranță. Un minut mai târziu, Florin Tănase reia din voleu de la marginea careului, scoate cu greu Arlauskis! În minutul 55, Arlauskis prinde o lovitură de cap a lui Man din mijlocul careului.

Țucudean  prinde un șut sănătos, în minutul 58, scoate cu greu Bălgrădean, ocazie bună CFR! 60 de secunde mai târziu, Florin Tănase reia cu capul milimetric alături de poartă. Cartonaș roșu primit de CFR Cluj! Peteleu primește al doilea galben după un fault la Man și steliștii vor avea un om în plus. Însă numai pentru zece minute, pentru că Pintilii vede și el roșu în fața ochilor după un fault asupra lui Hoban. Egalitatea numerică din teren se restabilește. Alibec, deabia înlocuit de Gnohere, vede și el un cartonaș galben pentru proteste de pe banca de rezerve. 

Meciul s-a încins dar fazele de fotbal au cam dispărut, nervii jucătorilor fiind în prim plan.Ţucudean este angajat în adâncime, Bălgrădean a ieşit în întâmpinare la 25 de metri, atacantul a ajuns primul la minge, dar a lovit slab balonul. Apoi, șansa îi surâde, din nou, lui Arlauskis mingea trimisă, din unghi, de Budescu trecând milimetric pe lângă poartă. FCSB a continuat să foțeze și, în primul din cele șase minute arătate de la margine, triunghiul Morais- Planic-Gnohere a făcut șah-mat apărarea ardelenilor, francezul restabilind egalitatea pe tabela de marcaj. 

Bălgrădean are niște probleme medicale și Hațegan oprește partida în minutul 5 al prelungirilor din Gruia. Arlauskis scoate greu torpila expediată de Man în minutul 7 al prelungirilor. Până la urmă meciul se încheie cu o remiză. Rezultatul îi avantajează pe oaspeți care păstrează intacte șansele la titlu. Distanța din clasament dintre cele două echipe se păstrează, două puncte fiind între CFR Cluj și FCSB

CFR Cluj vs FCSB 1-0 (1-1)
Marcator: Culio 38-pen. / Gnohere 90+1

CFR Cluj: Arlauskis – Cr. Manea, A. Mureșan, Vinicius, Peteleu – Hoban, Djokovic, Culio – Deac, Omrani, Țucudean (Costache 85).
Rezerve: Vâtcă, Luchin, Al. Vlad, L. Rus, Costache, Mailat, Al. Ioniță II
Antrenor: Dan Petrescu

FCSB: Bălgrădean – Benzar, Găman (Cr. Tănase 46), Planic, Momcilovic – Pintilii, J. Morais – Man, Budescu, Teixeira (F. Tănase 46) – Alibec (Gnohere 71).
Rezerve: A. Vlad, Bălașa, Fl. Coman, Ov. Popescu, C. Tănase, Gnohere, Fl. Tănase
Antrenor: Nicolae Dică

Stadion: Dr Constantin Rădulescu (Cluj)
Arbitru: Ovidiu Hațegan. Asistenți: Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe.
Cartonașe galbene: Peteleu 31 și 64, Mureșan 53, Hoban 89 / Benzar 56, Alibec 74, Planic 79
Cartonaș roșu: Peteleu 64 / Pintilii 72

Sursa foto: gsp


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

irina rimes, vocea romaniei, iubit, cristian comaroni, poveste dragoste Cu cine se iubeşte Irina Rimes, după divorţul dureros prin care a trecut


barbat an 2018, barbatul anului 2019, unica, smiley Surpriză! Cine a fost desemnat Bărbatul anului 2018 în România și cât de bogat este


exatlon 2018, castigator, editia a doua, finala exatlon 2018, premiu, Alina Andronic, Iulian Pâtea, Corina Petruţ, Beatrice Olaru Câștigător Exatlon 2018. Azi aflăm cine va pleca acasă cu cei 100.000 de euro! Cine sunt pretendenții


horoscop 16 decembrie 2018, horoscop duminica, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 16 decembrie 2018. Leii sunt irezistibili, iar Taurii nu trebuie să se lase influenţaţi de nimeni