Mondo News

Căderea părului sau alopecia. Cauze, tratament și prevenție

Luni, 11 Decembrie 2017 20:27
Scris de: Vlad Economu
Căderea părului sau alopecia. Cauze, tratament și prevenție

Căderea părului este o problema cu care oamenii s-au confruntat dintotdeauna. Această este o afecțiune neletală dar poate deveni un inconvenient. Estetic în primul rând.

În mod normal, o persoană pierde zilnic câteva zeci de fire de păr. Căderea a 30-40 de fire reprezintă un lucru obișnuit. Dacă numărul firelor de păr care cad este mai mare atunci este o problemă. Căderea părului la femei este mai rar întâlnită decât căderea părului la bărbați.

Pierderea părului a fost și este o resursă de venit importantă pentru întreprinzătorii care au văzut în ea o sursă de îmbogățire. Peruchierii au împânzit curțile regale cu sute de ani în urmă, iar produsele acestora au împodobit o grămadă de capete încoronate și nu numai. La fel se întâmplă și astăzi, numai că produsele și tratamentele pentru căderea părului au devenit mai sofisticate și mai costisitoare.

Când perucile au devenit o metodă învechită de a rezolva pierderea părului și-au făcut apariția numeroase leacuri pentru tratarea acestei afecțiuni. Tratamentele naturiste sau medicale încearcă să rezolve afecțiunea cu care se confruntă zeci de milioane de oameni din întreaga lume.

caderea parului la barbati

Implantul de păr este un tratament medical al căderii părului la care apelează oamenii indiferent de pătura socială din care provin. Deși este un tratament costistor la el apelează foarte multe persoane care se confruntă cu pierderea părului. Pentru oamenii bolnavi de alopecie există și tratamente mai puțin scumpe dar la fel de eficiente. Pierderea părului poate fi rezolvată și cu pastile sau cu șampon pentru căderea părului.

Cauzele care duc la căderea părului 

Cea mai întâlnită cauza a pierderii părului este, fără îndoială, vârsta. Trecerea anilor este semnalată și de pierderea podoabei capilare. Totuși nu este neapărat necesar dacă înaintezi în vârstă să-ți cadă și părul. La unele persoane, pierderea părului poate fi o moștenire genetică. Însă nici această situație ereditară nu este obligatorie. O altă cauza a alopeciei este lipsa acută de vitamine și minerale.

O dietă alimentară nepotrivită și un orar al meselor haotic duce automat la pierderea mineralelor și vitaminelor din organism. Care automat favorizează alopecia sau pierderea părului părului. O cantitate scăzută de iod, zinc, magneziu, calciu, crom sau cupru denotă o circulație sanguină proastă. În acest moment creșterea sănătoasă a părului și culoarea acestuia suferă modificări importante. Hormonii tiroidieni, care împiedică uscarea și pierderea părului, se reduc la rândul lor.

Alopecia poate apărea și din cauza deficitului de oxigen din sânge dar și consumului anumitor medicamente. Lipsa oxigenarii sanguine determina slăbirea foliculilor de par. De aici și până la uscarea pielii capului și pierderea părului nu mai este decât un pas. Medicamentele care conțin litiu, varfarina, heparină sau amfetamine pot avea că efect secundar alopecia. Părul se va regenera în momentul în care tratamentul medicamentos este întrerupt.

Absența vitaminelor B și D din organism reprezintă o altă cauza care favorizează apariția alopeciei. Căderea părului poate fi determinată și de stres. Fie că este vorba de unul de natură fizică (o gripă, un accident) sau de natură emoțională (veste proastă, divorț, concediere). Fumatul și bolile autoimune sunt alte cauze frecvente care favorizează apariția alopeciei.

Video: Șase cauze ale pierderii părului

Femeile gravide se pot confruntă cu această problema în timpul sarcinii. În primul rând din cauza fluctuațiilor hormonale care afectează și părul. O altă cauza, deloc de neglijat, este ea provocată de vopsirea repetată a părului sau uscarea permanentă cu foehnul. Chiar și banalul permanent sau intidere cu placă pot da startul căderii părului la femei în special.

Tratamentul alopeciei 

Un tratament pentru pierderea părului trebuie făcut cu mare atenție până la cele mai mici detalii. În timpul tratamentului este indicat să aveți o tunsoare mai scurtă decât de obicei. Apoi trebuie să reglați dietă alimentară. Organismul trebuie alimentat din plin cu acid folic, fier, magneziu și vitaminele B și D.

caderea parului barbati

Igiena podoabei capilare este deasemenea foarte importantă. Băile călduțe cu decoct din diferite legume sau plante sunt foarte indicate. Folosirea unui tratament la cald cu anumite uleiuri naturale este benefic la rândul lui.

Tratament medical 

Dacă alopecia persistă pentru o mai lungă perioadă de timp este cazul să faceți o vizită la medicul dermatolog. Împreună cu specialistul veți stabili un tratament medical.

Pentru remedierea pierderea părului există mai multe variante de tratament medical. Medicamentele pe baza de hormoni sunt o soluție temporară. Deoarece efectele sunt vizibile numai pe perioada acestuia. Suplimentele cu vitamine (B și D) vor face parte și ele din indicațiile medicului. Un medicament indicat este și psoralenul. Acesta face pielea mai sensibilă la lumina și este utilizat în paralel cu fototerapia.

Dacă problema este ceva mai gravă se va apela la injecțiile cu cortisteroizi, fototerapie (tratament cu lumina ultravioletă de tip A sau B) sau imunoterapie. În cazurile extreme se poate ajunge la transplantul de păr, reducția scalpului, expansiunea tisulară sau implantul de păr artificial.

tratament medical caderea parului

Toate aceste intervenții de tip chirurgical și de evitare a complicațiilor depind însă și de priceperea medicului chirurg.

Remedii naturiste 

Sunt și numeroase remedii naturiste folosite în tratarea pierderii părului. O soluție la îndemâna oricui este baia cu decoct din diferite legume cum ar fi salvia, ceapă. Sau din diferite plante precum rozmarinul și ceaiul verde. Ambele conțin antioxidanți care favorizează creșterea părului. Tratamentele la cald cu uleiuri naturale din ricin, cocoș, jojoba, argan și măsline sunt o altă varianta benefică.

O rețetă din bătrâni cu rezultate bune este masca cu gălbenuș de ou și ardei iute care va fi aplicată timp de câteva minute pe păr. Aceasta va impulsiona circulația sanguină și regenerarea celulelor din zona scalpului.

Coada calului este și ea o plantă care ajută la regenerarea părului prin stimularea de noi foliculi. Cu infuzia de coada calului se masează scalpul. O altă soluție naturistă de tratare a scalpului este masajul cu ulei de măsline sau ulei de ricin. Acest procedeu durează o perioadă de două săptămâni. Masajul cu alifia de propolis este benefic și se întinde pe o perioadă de 4-5 luni.

Tratamentul cu oțetul de mere se face de câteva ori pe zi timp de o săptămână. Acesta constă, deasemenea, în masajul scalpului. Scalpul poate fi masat și cu zeamă de usturoi, ghimbir sau ceapă. Masajul propriu-zis se face seara, apoi se înfășoară părul cu un prospop, iar dimineața spălați podoaba capilară bine.

tratament natural caderea parului

Un șampon pentru tratarea căderii părului, care poate intră la remedii naturiste, este șamponul de urzică. Alte șampoane cu efecte benefice în tratarea alopeciei sunt cele cu extract de mesteacăn și urzică sau cu extract de ginko biloba.

Prevenție și sfaturi 

Prevenția pierderii părului presupune o serie de activități zilnice care trebuie respectate de fiecare persoană. În primul rând, alimentația trebuie să fie echilibrată și diversificată. Sănătatea părului este menținută cu o dietă bogată în vitamine. Acestea se iau din legume și fructe proaspete, dar și din suplimente de calciu, zinc, iod, magneziu, potasiu și vitamine A, B, C și E.

Următoarele alimente nu trebuie să lipsească din mesele zilnice: morcovi, lactate, cereale integrale, ouă, spanac, broccoli, fasole, citrice, nuci, soia, carne (pui, pește, vită, curcan) sau banane. În schimb trebuie evitate mâncărurile grase, sărate, foarte dulci sau bogate în chimicale.

Încearcă din răsputeri să eviți stresul și să fii mai relaxat! Oboseala și situațiile tensionate pot cauza pierderea părului. Somnul și îngrijirea părului cu produse de calitate vor preveni căderea părului. Ori de câte ori ai o pauză încearcă să-ți masezi pielea scalpului cu mișcări ușoare de tip circular.

Căderea părului la femei se poate evita și prin reducerea vizitelor la coafor sau hair-stylist. Nu exagera cu vopsitul, iar dacă o faci încearcă să folosești produse cosmetice de calitate. Părul nu trebuie bruscat. Evită să îți ții pentru mult timp podoaba capilară prinsă în aceeași poziție.

sfaturi caderea parului

Nu exagera cu expunerea la soare sau solar. Există păreri pro și contra când vine vorba de expunerea părului la soare dar cel mai bine este să te protejezi.

Fii foarte atent când vine vorba de pastile au ca efect secundar căderea părului. Antidepresivele, anticoncepționalele și pastilele de slăbit dăunează sănătății părului.

Prevenirea pierderii părului este ajutată și de atenția cu care îți îngrijești podoaba capilară. Alege întotdeauna tratamentele făcute acasă în dauna celor care se pot procura din comerț. Sunt mai greu de preparat dar sunt mult mai sănătoase.   

 

 


Un comentariu

  1. Adi
    Reply

    Selectam din timp moderatori de anunturi. Cerem seriozitate.Trebuie sa verificati anunturile pe care alte persoane le posteaza, apoi sa le aprobati afisarea in sistem. Nu este necesara experienta. Va invatam noi totul. Cereti detalii la adresa de email: [email protected]

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

scandal, clanul dudianu, interlop gatul taiat, elvis pian, marius stoaca, botez, pipera, cristina pucean Scandal în clanul Duduianu! Interlop cu gâtul tăiat în mijlocul unui botez


horoscop 20 aprilie 2018, horoscop vineri, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 20 aprilie 2018. Taurii trebuie să gândească pozitiv, iar Leii sunt la mare căutare


britains got talent, numar de magie, Marc Spelmann, video, numar magie imposibil, emotionant Cel mai tare număr de magie de la Britain’s Got Talent! Așa ceva este imposibil! Video


uganda, sex oral interzis, lege, gura pentru mancat, sex oral interzis uganda Prima țară din lume unde se va interzice, prin lege, sexul oral! Argumentul incredibil al președintelui statului