Bilanț SRI pe 2017. Confruntat în ultima perioadă cu atacuri dure privind existenţa unor protocoale de colaborare cu procurorii DNA, Serviciul Român de Informaţii a decis ca, luni, prezentarea raportului să fie făcută în spatele uşilor închise, informează România Tv.
După un an marcat de scandaluri şi dezvăluiri, început cu trecerea în rezervă a generalului Florian Coldea, SRI organizează un bilanţ intern. Evenimentul se va bucura însă de o prezenţă neașteptată.
Directorul SRI, Eduard Hellvig, va fi nevoit să dea “explicaţii” chiar în faţa preşedintelui. Potrivit surselor România TV, şeful statului a decis să meargă la bilanţul care va avea loc după orele prânzului. De menţionat este însă faptul că Iohannis nu a participat anul acesta la niciun alt bilanţ al instituţiilor cu atribuţii în Justiţie.
Sursa foto: realitatea