Deputatul REMUS CERNEA doreste ca protectia victimelor violentei domestice sa fie intarita, motiv pentru care a depus la Senat o propunere legislativa de modificare a legii 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, informeaza Agerpres.
Cernea are in vedere elaborarea unui manual privind violenta in familie, care sa fie atat un instrument de lucru pentru politisti, cat si un sprijin pentru procurori in vederea conducerii investigatiilor preliminare. Totodata, prin aceasta masura, se doreste ca victimele sa aiba acces la informatii.
“Instanta va dispune si obligarea agresorului de a fi testat psihologic, de a urma consiliere psihologica, psihoterapie, de a se supune masurilor de control decise de instanta sau de a urma efectuarea unui tratament ori a unor forme de ingrijire, in special in scopul dezintoxicarii”, se arata in propunerea de act normativ.
De asemenea, in initiativa se mai propune si instituirea posibilitatii ca instanta sa dispuna luarea unei masuri de tipul controlului judiciar. Astfel, o persoana care a primit un ordin de restrictie ar fi obligata sa se prezinte la sectia de politie o data la 14 zile, in vederea stabilirii conduitei acestuia in raport cu prevederile legii.
Sursa foto: gandul