Mondo News

Prințul Harry, prima reacție publică după retragerea din Casa Regală

Luni, 20 Ianuarie 2020 10:48
Scris de: Vlad Economu
Prințul Harry, prima reacție publică după retragerea din Casa Regală
Prințul Harry a avut o primă reacție publică după retragerea din Casa Regală britanică, explicând că a luat decizia cu “o mare tristeţe”. Într-o înregistrare video publicată duminică pe contul de Instagram oficial al ducilor de Sussex, el pretinde că de fapt nu a avut de ales, relatează AFP, dpa şi Reuters, citate de Agerpres.
 
“Decizia pe care am luat-o pentru mine şi soţia mea nu a fost luată uşor”, ci după “luni de discuţii, care au urmat unor ani de provocări”, explică ducele de Sussex într-un discurs susţinut în faţa invitaţilor la un dineu caritabil de la Londra, scuzându-se că nu a procedat întotdeauna bine.
 
Palatul Buckingham şi regina Elisabeta a II-a au anunţat sâmbătă că Harry şi Meghan nu vor mai utiliza titlurile de “alteţe regale” şi nu vor mai beneficia de fonduri publice, în cadrul unui acord încheiat pentru a pune capăt crizei declanşate de cuplu după ce a anunţat că vrea să-şi reducă îndatoririle şi să petreacă mai mult timp în America de Nord.
 
 
În discursul său de la dineul caritabil organizat de organizaţia Sentebale, Harry a spus că rezultatul final nu a fost cel pe care şi l-a dorit.
 
“Speranţa noastră a fost de a continua să o slujim pe regină, Commonwealth-ul şi asociaţiile mele militare fără finanţare publică. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil”, a spus prinţul Harry, care era al şaselea în ordinea succesiunii la tron. “Am acceptat acest lucru ştiind că nu schimbă cine sunt sau cât sunt de dedicat. Dar sper că asta vă ajută să înţelegeţi la ce s-a ajuns, că mă voi retrage din tot ceea ce am cunoscut vreodată pentru a face un pas înainte spre ceea ce sper că va fi o viaţă mai liniştită”, a adăugat el.
 
Potrivit acordului, Harry va rămâne prinţ şi el şi soţia sa îşi vor păstra titlurile de duce şi ducesă de Sussex, într-un moment în care încep o nouă viaţă împărţită între America de Nord şi Marea Britanie, dar nu vor participa la evenimente ceremoniale sau vizite regale. ”Am vrut să auziţi adevărul de la mine, atât cât îl pot împărtăşi, nu ca prinţ, sau duce, ci pur şi simplu ca Harry, aceeaşi persoană pe care mulţi dintre voi aţi urmărit-o crescând în ultimii 35 de ani dar cu o perspectivă mai clară”, a mai spus prinţul.
 
“Regatul Unit este casa mea şi locul pe care îl iubesc. Asta nu se va schimba niciodată. (…) Simt o mare tristeţe pentru că s-a ajuns la asta”, a afirmat el.

Sursa foto: BBC


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

youtube, videoclip, un miliard vizualizari, a-ha, take on me, anii 80 Un al doilea videoclip muzical din anii ’80 a strâns peste 1 miliard de vizualizări pe YouTube! Video


andreea antonescu, apel 112, apel fals, stare ebrietate, amenda, stefan manolache, iasi Andreea Antonescu, amendată după un apel fals la 112. Ce s-a întâmplat și în ce stare era artista


el chapo, el chapo guzman, sinaloa, video, arestare, imagini noi Au apărut imagini noi cu El Chapo din momentul arestării sale! Cum arăta boss-ul cartelului Sinaloa! Video


pop smoke, crima, omor, rapper mort, jaf, Un cunoscut rapper american a fost împușcat mortal în propria locuință, în timpul unui jaf!