Mondo News

De ce premiile Oscar se numesc astfel? Cine a fost, de fapt, Oscar?

Miercuri, 12 Februarie 2020 20:50
Scris de: Vlad Economu
De ce premiile Oscar se numesc astfel? Cine a fost, de fapt, Oscar?

Premiile Academiei Americane de Film, cunoscute popular sub numele de Premiile Oscar, reprezintă un grup de 24 de premii decernate anual de către Academia Americană de Film (AMPAS) în domeniul filmului. Totuși, cine a fost, de fapt, Oscar, cel care dă numele fatuosului eveniment și al celebrelor premii?

Premiile Academiei Americane de Film au fost denumite, inițial, „Premiul de Merit al Academiei/Academy Award of Merit”. Astăzi, trofeul este cunoscut în mod popular cu porecla de „ Premiile Oscar”. Deși originea poreclei nu este foarte clară, o poveste cunoscută este aceea că regizorul Margaret Herrick (directorul executiv al Academiei de Artă și Științe Cinematografice) a remarcat că statueta seamănă leit cu unchiul ei, Oscar.

Academia a adoptat numele oficial abia în anul 1939, deși prima decernarea a Premiilor a avut loc în anul 1929. Un premiu Oscar, considerat a fi cel mai prestigios premiu din cinematografie, cântăreşte 3,85 kg și are o înălțime de 34,29 centimetri. Statueta reprezintă un bărbat gol cu o spadă cu șase laturi ale lamei (numărul de categorii premiate la momentul acela) în mână infiptă într-o rolă de film. Design-ul original al trofeului premiilor Oscar a fost realizat de regizorul Metro-Goldwyn-Mayer (MGM), Cedric Gibbons. El și-a imaginat trofeul drept un cavaler așezat pe o rolă de film, pe care o stăpânește cu o sabie de cruciat.

Statuetele oferite la prima gală de decernare a premiilor erau făcute din bronz masiv și placate cu aur. Interesant este că în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945), trofeele Oscar au fost fabricate din ipsos vopsit.

Sursa foto: BBC


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

samuel l jackson, mesaj, coronavirus, pandemie, video Samuel L. Jackson transmite un mesaj clar și plin de beep-uri din izolare: “Stați dracu’ acasă!” Video


coronavirus, pandemie, bill gates, plan, trei pasi, lideri mondiali, propunere, epidemie oprita Cum poate fi învinsă pandemia de coronavirus în trei paşi? Planul pe care îl propune Bill Gates liderilor mondiali


pandemie, coronavirus, covid-19, analiza, scenarii, bbc, Când s-ar putea termina pandemia de coronavirus. Trei scenarii analizate de BBC


dana budeanu, criza de nervi, acuzatii, medici, coronavirus, pandemie Dana Budeanu, criză de nervi pe facebook: ”Băi nenorocițiloooor! Știu tot ce se întâmplă criminalilor!”