Victor Ponta a scris pe Facebook că deși mailul apare ca fiind trimis de “Liviu Dragnea – Cabinet Președinte”, a luat ”foarte în serios propunerea pentru că subiectul este foarte serios”. ”Am semnat la, inițiativa Președintelui Klaus Iohannis, Acordul Politic Național pentru garantarea drumului european al României – pentru că principiile acelui Acord erau corecte și susținute constant de către ProRomania / suntem gata să semnăm și Pactul Național pentru garantarea salariilor și pensiilor românilor pentru că și acest principiu este corect și în linie cu politicile promovate de ProRomania / faptul că cei doi inițiatori au interese electorale legate de Alegerile Prezidențiale este secundar pentru noi (și pentru majoritatea cetățenilor)! Noi oricum îl susținem pe Mircea Diaconu – și sunt convins că acesta este în favoarea păstrării veniturilor populației”, a scris Ponta pe Facebook.
Acesta a subliniat că ”suntem perfect conștienți că salariile și pensiile românilor sunt într-un grav pericol de a nu fi plătite tocmai din cauza politicilor neprofesioniste și corupte promovate de Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea și echipa lor”. Cu toate acestea, ”ProRomania consideră că oamenii și firmele românești nu trebuie să fie cei care plătesc prețul incompetenței și egoismului unor guvernanți trecători (așa cum a fost și în 2010 cu Băsescu și PDL)!”
Potrivit liderului ProRomânia, spre deosebire de celelalte partide, formațiunea sa a venit deja cu o propunere alternativă la tăierea salariilor și pensiilor, respectiv ”restructurarea radicală a Administrației Publice (reducerea numărului de județe, de unități admnistrativ teritoriale, de agenții naționale și structuri deconcentrate, a Parlamentului (200 deputați și 100 senatori) șamd – există soluții realiste și eficiente!”. Alături de mesajul său, Ponta a postat și o captură de ecran cu mailul primit de la Dăncilă, în care se vede că adresa de pe care a fost trimisă propunerea este ” Liviu Dragnea – Cabinet Președinte”.