Mondo News

Veste bună pentru deținuți! Norma de hrană va fi majorată

Marti, 12 Iunie 2018 16:00
Scris de: Vlad Economu
Veste bună pentru deținuți! Norma de hrană va fi majorată

Valoarea financiară a normelor de hrană pentru persoanele private de libertate ar urma să fie majorată cu aproape 50%, potrivit unui proiect de ordin pus în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei, informează Agerpres.

Potrivit referatului de aprobare publicat pe site-ul MJ, la întocmirea proiectului au fost avute în vedere şi modificările aduse de Legea nr. 61/2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, prin care s-au stabilit, printre altele, plafoane calorice minime şi maxime pentru normele de hrană specifice persoanelor private de libertate.

“În vederea elaborării proiectului de ordin al ministrului Justiţiei a fost numită o comisie formată din specialişti din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate, aceasta stabilind normele financiare de hrană pentru persoanele condamnate, prin stabilirea unor noi valori financiare a normelor de hrană acordate deţinuţilor. Astfel, de la 3,76 lei/zi/persoană fără TVA, corespunzătoare valorii actuale a normei 17, pentru această normă de hrană noua valoare fiind stabilită la 5,51 lei/zi/persoană, fără TVA”, se arată în referat.

MJ a întocmit, în paralel, şi un alt proiect de ordin pentru aprobarea normelor de acordare a drepturilor de hrană pentru persoanele private de libertate din sistemul administraţiei penitenciare.

“În corelare cu acest proiect a fost elaborat si un proiect (…) în cuprinsul căruia au fost operate modificări în structura normelor de hrană, fiind introduse alimente noi (de exemplu, carnea de vită) şi mărite raţiile de biscuiţi, legume, fructe, conserve de legume, brânză telemea etc. În consecinţă, având în vedere modificările preconizate prin proiectul de ordin al ministrului Justiţiei pentru aprobarea normelor de acordare a drepturilor de hrană, a devenit necesară reglementarea noilor valori financiare, corespunzătoare modificărilor intervenite. Având în vedere aceste aspecte, cele două demersuri urmează a fi efectuate în acelaşi timp, astfel încât să se dea eficienţă aplicării practice actelor normative în materia normelor de hrană alocate persoanelor private de libertate”, se mai menţionează în documentul citat.

Sursa foto: someseanul


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

ginecolog Ginecologii dau din casă! Răspunsurile super amuzante, ale unor paciente, despre sex


escorta, marea britanie, avere, un milion barbati, barman, actiuni caritate O escortă de lux a câștigat o avere după ce s-a culcat cu un milion de bărbați! Ce face acum


XXXTentacion, asasinat, miami, rapper asasinat, rapper controversat, asasinat xxxtentacion XXXTentacion a fost asasinat! Controversatul rapper avea doar 20 de ani


Thomas Markle, Meghan Markle, nunta regala, printul harry, Știm de ce Meghan Markle calcă în străchini! Și tatăl său este un „comisar”! Ce i-a spus prințului Harry