Preotul Andrei Creţu din Parohia Râşnita, comună Laza, a refuzat complet să înmormânteze un bărbat pentru că familia nu a avut banii necesari pentru a-i achita acestuia tariful cerut. 1.100 de lei era suma pentru care popa s-ar fi deplasat pentru a face cele creștinește pentru omul mort care trebuia dus la groapă.
„Părintele nu a acceptat nicicum. Am vrut să vedem cine-i acest preot neîndurător şi cu inima de piatră. Poate explica preotul cum e posibil să ceri bani, şi nu puţini, pentru înmormântare, ştiind că iei de la gură unor oameni necăjiţi”, a spus o altă rudă.
Revoltaţi, membrii familiei au reclamat situaţia la Protoieria Vaslui, iar cazul a ajuns în atenţia Episcopiei Huşilor, mai scrie sursa citată. “Este regretabil ce s-a întâmplat. Reclamaţia a fost înregistrată la Protoierie şi noi am cercetat acele nemulţumiri. Părintele a fost sancţionat şi i s-a pus în vedere să nu mai repede situaţia” au spus reprezentanţii Protoieriei Vaslui.
Sursa foto: adevarul