Mondo News

Uraganul Walaka a șters de pe suprafața Pământului o insulă din Pacific

Vineri, 26 Octombrie 2018 15:50
Scris de: Vlad Economu
Uraganul Walaka a șters de pe suprafața Pământului o insulă din Pacific

O mică insulă de nisip pierdută în Pacific şi aparţinând statului american Hawaii a fost înghiţită de ape după ce a fost măturată de uraganul Walaka, la începutul lunii octombrie, relatează AFP.

Descoperirea a fost făcută de un cercetător din Hawaii, pe baza imaginilor luate prin satelit şi confirmată de autorităţi. East Island măsura câteva sute de metri şi aparţinea atolului French Frigate Shoals, în onoarea exploratorului francez Jean-François de La Pérouse, şi care practic a dispărut, o parte dintre cele patru hectare ale sale fiind acoperită de ape.

“Imaginile par să indice alterări ale insulei Tern, iar East Island pare scufundată”, au precizat autorităţile federale responsabile de zona marină protejată Papahanaumokuakea, într-un comunicat difuzat marţi. Insula nu era locuită, însă două specii de animale protejate o utilizau pentru a se reproduce: ţestoasele verzi din Hawaii şi focile-călugăr. O echipă a serviciilor federale de protecţie a faunei marine a fost trimisă la faţa locului.

“Nu mi-am putut imagina că putem pierde o insulă majoră într-o noapte, în octombrie 2018″, a declarat ziarului Washington Post, Randy Kosaki, responsabil al agenţiei federale care administrează parcul marin. “Este absolut incredibil”, a subliniat el. Preşedintele american Barack Obama a anunţat în august 2016 mărirea de patru ori a suprafeţei rezervaţiei marine, cunoscută sub numele de Papahanaumokuakea, care a devenit astfel cea mai mare din lume.

Sursa traducere: Antena 3


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

horoscop 26 martie 2019, horoscop marti, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 26 martie 2019. Proiectele Racilor au șanse să se concretizeze, iar Taurii au parte de o atmosferă idilică


wonder woman, patty jenkins, gal gadot, filme cu super eroi, filme dc, wonder woman 1984, intarziere, lansare, Motivul pentru care “Wonder Woman 1984″ va ajunge în cinematografe cu șase luni întârziere. Detaliile care au fost dezvăluite


prognoza meteo, temperaturi in scadere, anm, doua saptamani, precipitatii, vremea Prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni. Vremea se strică treptat în toate zonele


Scott Walker a murit, a murit scott walker, deces, figura emlematica, muzica rock Scott Walker a murit! Era considerat o enigmă şi una dintre cele mai influente figuri din istoria rockului