Mondo News

Un bărbat care a întârziat câteva ore la propria nuntă și-a găsit mireasa măritată cu altul!

Luni, 09 Decembrie 2019 22:12
Scris de: Vlad Economu
Un bărbat care a întârziat câteva ore la propria nuntă și-a găsit mireasa măritată cu altul!

Un bărbat care a întârziat câteva ore la propria nuntă a constatat că, în acest timp, femeia cu care urma să-și petreacă restul zilelor își găsise deja un alt partener.

Mirele a ajuns cu câteva ore întârziere la ceremonia programată vineri, la ora 14:00, în orașul indian Bijnor. Potrivit Times of India, când a ajuns, bărbatul a aflat că femeia nu numai că nu mai voia să se mărite cu el, ci, mai mult, își găsise un alt pretendent – un tânăr din vecini – cu care s-a și căsătorit după câteva ore.

Bărbatul părăsit a reclamat la poliție familia miresei spunând că, atunci când a ajuns cu întârziere la nuntă, a fost sechestrat și jefuit de obiectele personale de valoare pe care le avea asupra lui, lucru care se întâmplase și cu alte persoane din anturajul său.

Potrivit presei locale, cei doi tineri avuseseră o primă ceremonie de nuntă în urmă cu câteva săptămâni, una tradițională, care, însă, nu are efecte legale. După această ceremonie, mireasa nu s-a mutat în casa familiei soțului, pentru că nu fuseseră respectați toți termenii înțelegerii prenupțiale. Se pare că întârzierea mirelui la cea de-a doua ceremonie a fost justificată tocmai de o solicitare a viitoarei mirese.

Poliția a început o anchetă pentru a stabili dacă tâlhăria a avut loc sau dacă este vorba doar de o răzbunare a mirelui părăsit.

Sursa traducere: digi24


Categorie: Homepage, Life, ultima ora

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

pro tv, andi moisescu, pe bune, mihai bobonete, inlocuire Mutare șoc la PRO TV! Andi Moisescu, înlocuit oficial. Ce prezentator îi ia locul


tata, reactie, meci, lupte, video Reacția unui tată după ce fiul său este învins într-o luptă! Video


jabba jihadistul, arestare, irak, platforma, stat islamic, Abu Abdul Bari Cine este “Jabba Jihadistul”, teroristul de 250 de kilograme al Statului Islamic, arestat în Irak


conor mcgregor, revenire, ufc 246, las vegas, video, victorie, Donald "Cowboy" Cerrone Conor McGregor, victorie în 40 de secunde la revenirea în UFC! Video