Mondo News

Țara din Europa care s-a închis pentru “mentenanță”. Ce se întâmplă cu turiștii străini

Luni, 29 Aprilie 2019 19:05
Scris de: Vlad Economu
Țara din Europa care s-a închis pentru “mentenanță”. Ce se întâmplă cu turiștii străini

Suntem obișnuiți cu companiile care se închid peste weekend, însă să se închidă o țară întreagă este un lucru mai rar întâlnit. Recent, însă, autoritățile din Insulele Feroe, o țară din Atlanticul de Nord, au anunțat că se închide pentru “mentenanță”, scrie Euronews.

Premierul Aksel V. Johannesen a declarat că toate siturile turistice vor fi închise pentru ca echipele de muncitori să le conserve. Dar vizitatorii din străinătate, care vor să dea o mână de ajutor, vor fi bineveniți și li se vor oferi chiar și mâncare și cazare gratuite.

Lucrările de mentenanță includ amenajarea aleilor în zonele rurale, construirea de puncte de observație pentru protejarea naturii și a păsărilor de invazia turiștilor, precum și amplasarea de indicatoare pe traseele turistice, care să-i ajute să nu se rătăcească. 

Aceste măsuri au fost luate ca urmare a avalanșei de turiști care au descoperit recent cele 18 insule vulcanice care intră în componența țării, aflate între Norvegia și Islanda, în Atlanticul de Nord.

Cu peste 60.000 de turiști pe an deja și după ce Atlantic Airways va lansa zboruri directe de la Paris, în iulie, autoritățile se tem că arhipelagul ar putea fi luat cu asalt de străini, așa cum s-a întâmplat cu țara vecină Islanda.

Votată în 2015 destinație de văzut neapărat de către cititorii National Geographic și recomandată de experții prestigioasei reviste și numită “poate cel mai interesant loc de pe Pământ” de către New York Times, nu este de mirare că vedete internaționale precum Pamela Anderson, Bryan Adams sau John Cleese vin în Insulele Feroe pentru a scăpa de aglomerația marilor orașe. Ei și alte câteva zeci de mii de turiști.

Sursa traducere: incont.ro


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

asia express, sezonul 3, reality show, drumul comorilor, concurenti, lista completa, Speak și iubita lui, Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Ștefania, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu, Alex Velea, Mario Fresh Asia Express. Lista oficială a concurenţilor care vor participa în sezonul 3! Declarațiile acestora


dragos nedelcu, fcsb, relatie, iubita, aza gabriela, cantareata, sexy, foto Dragoş Nedelcu s-a cuplat cu una dintre cele mai sexy cântăreţe din România! Cum arată iubita fotbalistului de la FCSB


mario iorgulescu, gino iorgulescu, pariu, aston martin, accident mortal, poker, cocaina, alcool Mario Iorgulescu, Gino Iorgulescu, pariul, bolidul de lux și accidentul mortal!


horoscop 18 octombrie 2019, horoscop vineri, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 18 octombrie 2019. Vărsătorii sunt prinși de treburi gospodărești, iar Racii sunt obosiți