Localnicii din Detroit au trăit momente de coşmar în urmă cu câteva ore, după ce un meteorit a căzut la periferia oraşului. Incidentul teribil a provocat un cutremur de gradul 2 grade pe scara pe Richter. Fenomenul a fost confirmat de serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS). Seismul a fost înregistrat la 20:09 ora locală (01:09 miercuri GMT).
Localizarea “aproximativă” a căderii meteoritului este la 8 kilometri vest-sud-vest de New Haven, un orăşel de aproximativ 4.600 de locuitori de la periferia Detroit-ului, în apropiere de lacul St. Clair şi de graniţa cu Canada. USGS a confirmat că originea seismului a fost căderea unui meteorit, care “s-a văzut şi s-a auzit” în zona oraşului Detroit.
Înainte ca oficialii de la USGS să confirme căderea meteoritului, zeci de persoane au postat pe reţelele de socializare înregistrări ale fenomenului în care se putea vedea o dâră luminoasă urmată de o aparentă explozie.
În urma acestor înregistrări, Serviciul naţional de meteorologie (National Weather Service, NWS) a precizat că lumina strălucitoare şi explozia nu corespund vreunui fulger şi nici unui tunet, precizând că ar putea fi vorba de un meteorit.
Sursa foto: