Mondo News

Știrea anului în presa internațională: Michael Schumacher și-a revenit

Luni, 17 Decembrie 2018 17:53
Scris de: Vlad Economu
Știrea anului în presa internațională: Michael Schumacher și-a revenit

Pe 29 decembrie se împlinesc cinci ani de când Michael Schumacher s-a accidentat grav la schi. Fostul mare pilot de Formula 1 a stat în comă, a fost operat şi de atunci e imobilizat la pat. Va împlini 50 de ani la data de 3 ianuarie şi aniversările sunt triste pentru familia neamţului.

E îngrijit acasă, la domiciliul din Elveţia, acolo unde o parte a casei a fost transformată într-o unitate medicală. Tratamentul costă peste 55.000 de euro săptămânal, iar doctorii şi toţi cei din anturajul familiei sunt obligaţi să ţină secretul în privinţa stării lui Schumacher, altfel sunt îndepărtaţi, scrie mediafax.ro.

Fiul lui Michael, Mick, campion al Formulei 3, păstrează şi el tăcerea. “Tata m-a întrebat dacă vreau să concurez la profesionişti sau să fie totul doar un hobby. I-am spus că-mi doresc să fiu profesionist. Am vrut să mă compar cu cei mai buni, el e cel mai bun. E idolul meu”, s-a limitat să spună acesta despre legendarul pilot.

Dar, conform celor de la www.dailymail.co.uk, Schumacher senior nu e ţintuit la pat şi nu e conectat la aparate. Totuşi, primeşte îngrijiri medicale, având o echipă întreagă de specialişti. În plus, aceeaşi sursă, susţine că Michael locuieşte lângă familiei, dar nu într-un corp îndepărtat al casei, unele voci susţinând că ar fi fost ridicată o construcţie specială, ce aduce a unitate medicală.

Citește și: SEDUCĂTOAREA LEA SEYDOUX REVINE ÎN CEL DE-AL 25-LEA FILM AL SERIEI JAMES BOND

În 2016, a fost un singur comentariu al unui avocat neamţ, Felix Damm, care a spus că fostul pilot nu se putea deplasa, în rest, nimeni nu ştie nimic. A existat un eveniment, când Schumacher a fost mutat de la un spital din Grenoble la Lausanne: un angajat al companiei de transport a furat mai multe fişe medicale, a vrut să le vândă presei, dar a fost arestat şi apoi găsit mort în celulă. Apoi, o persoană i-a făcut o fotografie neamţului, dar nu a apucat să facă profit. Familia a intervenit şi poza nu a fost niciodată publicată.

Au existat personaje care au oferit diferite noutăţi, dar totul e la nivel de declaraţii, fără nicio dovadă certă. Acum, însă, nemţii de la Bravo susţin că se pregăteşte transferul în mare secret al lui Schumacher la o clinică din Dallas, SUA, specializată în neurologie. “Avem mare experienţă în privinţa celor care au suferit astfel de drame. Nu cred că este o clinică în Europa care să trateze atâtea cazuri ca noi”, a spus Mark Weeks, directorul unităţii, conform Bravo. Familia germanului a făcut niciun fel de cometariu asupra noilor informaţii.

Totuşi, se pare că un anunţ privind starea medicală a germanului va fi făcut de către cei din familie cu ocazia împlinirii vârstei de 50de ani a acestuia, la data de 3 ianuarie. “Cel mai bun cadou la împlinirea a 50 de ani e ca fanii să şi-l amintească aşa cum e, cel mai bun pilot”, a fost declaraţia scurtă a purtătoarei de cuvânt a familiei.

Sursa foto: bild


Categorie: Homepage, Life, ultima ora

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

horoscop 20 martie 2019, horoscop miercuri, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 20 martie 2019. Leii debordează de energie, iar Peștii au mult de lucru


debbie rowe, sotie, michael jackson, paris, prince, donator anonim, copii Fosta soție a lui Michael Jackson aruncă bomba! Prince și Paris nu sunt copiii artistului


crima, detalii, iasi, aurelian giosan, diavol copou, sociopat, magistrati Detalii șocante despre Diavolul din Copou! Explicaţiile înfiorătoare ale magistraţilor despre crima celui mai tânăr vieţaş


game of thrones, sezon 8, sezon final, episoade lungi, hbo, urzeala tronurilor, Game of Thrones, sezonul 8. HBO anunță episoade de lungimi-record pentru sezonul final