Mondo News

Simona Halep, jucătoarea cu cele mai bune rezultate la turneele de Grand Slam în ultimii 4 ani

Vineri, 23 August 2019 12:10
Scris de: Vlad Economu
Simona Halep, jucătoarea cu cele mai bune rezultate la turneele de Grand Slam în ultimii 4 ani
Simona Halep este jucătoarea cu cele mai bune rezultate la turneele de Grand Slam din ultimii patru ani, potrivit unui clasament realizat de site-ul circuitului profesionist feminin de tenis (WTA), informează Agerpres.
 
Simona Halep, numărul patru mondial, şi-a trecut în palmares luna trecută, la Wimbledon, al doilea său titlu de Grand Slam, după cel de la Roland Garros (2018), câştigând categoric finala cu legendara jucătoare americană Serena Williams, 6-2, 6-2, în mai puţin de o oră. Halep, care are cel mai bun rezultat al său la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, o semifinală în 2015, a ieşit din primul tur la ultimele două ediţii ale turneului, în 2017 şi 2018.

Clasamentul Slam Index a fost alcătuit pe următoarele criterii: 100% din punctele câştigate la turneele Grand Slams din 2019, 75% la cele din 2018, 50% la turneele din 2017, 25% din punctele obţinute la turneele de Mare Şlem din 2016. În această perioadă, Simona Halep a reuşit să joace opt sferturi de finală, iar americanca Serena Williams, nouă.

Clasamentul Slam Index:

1. Simona Halep (România) 6.402,5 puncte
Sferturi de Grand Slam în ultimii patru ani: 8
Cele mai bune rezultate – campioană la Wimbledon 2019, Roland Garros 2018, finalistă la Roland Garros 2017, Australian Open 2018

2. Serena Williams (SUA) 6.344,5
Sferturi de Grand Slam în ultimii patru ani: 9
Cele mai bune rezultate – campioană Australian Open 2017, Wimbledon 2016, finalistă Wimbledon 2018, 2019, US Open 2016, 2018, Roland Garros 2016, Australian Open 2016)

3. Angelique Kerber (Germania) 4.402,5

Sferturi de Grand Slam în ultimii patru ani: 6
Cele mai bune rezultate – campioană la Wimbledon 2018, US Open 2016, Australian Open 2016, finalistă la Wimbledon 2016, semifinalistă la Australian Open 2018

4. Naomi Osaka (Japonia) 4.292,5
Sferturi de Grand Slam în ultimii patru ani: 2
Cele mai bune rezultate – campioană Australian Open 2019, US Open 2018

5. Karolina Pliskova (Cehia) 3.305
Sferturi de Grand Slam în ultimii patru ani: 7
Cele mai bune rezultate – finalistă US Open 2016, semifinalistă Australian Open 2019, Roland Garros 2017

6. Madison Keys (SUA) 3.290
Sferturi de Grand Slam în ultimii patru ani: 5
Cele mai bune rezultate – finalistă US Open 2017, semifinalistă US Open 2018, Roland Garros 2018

7. Garbine Muguruza (Spania) 3.255
Sferturi de Grand Slam în ultimii patru ani: 4
Cele mai bune rezultate – campioană Wimbledon 2017, campioană Roland Garros 2016, semifinalistă Roland Garros 2018

8. Ashleigh Barty (Australia) 3.242,5
Sferturi de Grand Slam în ultimii patru ani: 2
Cele mai bune rezultate – campioană Roland Garros 2019

9. Sloane Stephens (SUA) 3.185
Sferturi de Grand Slam în ultimii patru ani: 4
Cele mai bune rezultate – campioană US Open 2017, finalistă Roland Garros 2018

10. Caroline Wozniacki (Danemarca) 2.690
Sferturi de Grand Slam în ultimii patru ani: 3
Cele mai bune rezultate – campioană Australian Open 2018, semifinalistă US Open 2016

Sursa foto: sport


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

mario iorgulescu, detalii socante, copil neiubit, lacrimi, bautura, cocaina Fața neștiută a lui Mario Iorgulescu: “Un copil neiubit! Plângea când bea și trăgea cocaină!”


catalin botezatu, operatie, boala rara, colon, turcia Ce se întâmplă cu Cătălin Botezatu după operația de cancer la colon


cristiano ronaldo, lacrimi, emisiune tv, tata alcoolic, piers morgan, good morning britain Greu de crezut! Cristiano Ronaldo, în lacrimi la o emisiune de televiziune! Video


kira hagi, gica hagi, dezvaluiri, carnetel, actrita, Kira Hagi, dezvăluiri despre cum a ajuns actriță: “La 12 ani, tata ne-a așezat pe mine și pe Ianis la masă și a scos carnețelul”