Seful DGIPI, Gelu Oltean, a fost eliberat din functie printr-o decizie a premierului Victor Ponta care a fost publicata luni seara in Monitorul Oficial.
UPDATE 21.58: Departamentul Informatii si Protectie Interna va fi condus interimar de catre Gheorghe Nicolae, subsecretar de stat in aceeasi institutie, pana la numirea unui nou sef, a anuntat Ministerul Afacerilor Interne intr-un comunicat de presa.
UPDATE 21.00: Prim-ministrul a explicat ca Oltean a fost eliberat din functie la cererea ministrului Gabriel Oprea, precizand ca acesta va primi alte sarcini in cadrul MAI.
In decizia publicata nu se specifica daca eliberarea lui Oltean a fost facuta la cerere. Oltean conducea DGIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne, cunoscut si ca “Doi si-un sfert”, din aprilie 2012, serviciul fiind in directa subordine a premierului Romaniei.
Gelu Oltean, in varsta de 45 de ani, a mai lucrat in DIPI (fosta DGIPI) in perioada 2006 – 2009, iar in 2007 a fost coordonatorul echipei de politisti romani trimisi in Italia pentru a colabora cu autoritatile locale in cazul Mailat (romanul condamnat pentru uciderea unei italience).
Citeste si: BILANT MAI. Basescu le cere politistilor sa refuze suportul politicienilor
Presedintele Traian Basescu a semnat pe 28 noiembrie 2013 decretul pentru inaintarea in gradul profesional de chestor principal de politie a lui Gelu Oltean, seful Departamentului de Informatii si Protectie Interna din Ministerul de Interne.
Potrivit ziarului Adevarul, Oltean este un apropiat al lui Virgil Ardelean, cel care a controlat ani buni Directia de Informatii a MAI.
Citeste si: MIHAI PRUTEANU, SEFUL POLITIEI CAPITALEI, A FOST ELIBERAT DIN FUNCTIE
Departamentul de Informatii a trecut la inceputul anului din subordinea ministrului Internelor in subordinea premierului Romaniei.
Sursa foto: exclusivnews.ro