Volkswagen (VW) va avea nevoie de cel putin cateva luni pentru a finaliza investigatia privind falsificarea rezultatelor la testele antipoluare ale motoarelor diesel, au declarat, joi, membri ai board-ului de supervizare al companiei germane.
Cu toate acestea, saptamana viitoare, conducerea companiei va informa opinia publica referitor la solutiile gasite pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta Volkswagen, se arata in declaratia board-ului, transmite Reuters.
Grupul auto german Volkswagen este implicat in prezent intr-un scandal de amploare, dupa ce a recunoscut ca a echipat 11 milioane de vehicule vandute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane in Germania) cu un soft care falsifica rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a fortat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost inlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche.
CITESTE SI: SCANDALUL VOLKSWAGEN: 105.000 MASINI AFECTATE IN ROMANIA
Portofoliul Volkswagen este format din 12 marci, printre care automobilele VW, Lamborghini,Skoda, Seat, Bentley, Audi si Bugatti, dar si camioanele MAN si Scania.
Sursa foto: dcnews