Mondo News

Rusia. Cel puţin trei persoane au murit şi 79 sunt date dispărute, în urma unei explozii

Luni, 31 Decembrie 2018 14:00
Scris de: Vlad Economu
Rusia. Cel puţin trei persoane au murit şi 79 sunt date dispărute, în urma unei explozii

Trei persoane au fost ucise și alte 79 sunt date dispărute în prăbuşirea unei părţi dintr-un imobil de locuinţe după o explozie provocată de gaze luni dimineaţă devreme în oraşul Magnitogorsk din sudul Rusiei, a informat mass-media locală, transmit dpa şi Reuters, citate de Agerpres.

Zece persoane au fost salvate de sub dărâmăturile clădirii prăbuşite în această localitate situată în sudul Uralilor, în timp ce 16 au fost deja evacuate. Intrarea în imobil s-a prăbuşit în urma exploziei, potrivit unui comunicat al Ministerului Situaţiilor de Urgenţă rus.

Potrivit agenţiei de presă RIA, care citează ministerul, 48 de apartamente au fost avariate, în clădirea în care locuiau 110 persoane. Ministerul a declarat pe website-ul său că o parte a clădirii s-ar fi prăbuşit din cauza unei explozii provocate de gaze. Ministerul a adăugat că 196 de membri ai echipelor de intervenţie se aflau la faţa locului. Ministerul rus nu a precizat câte persoane au murit sau numărul de locatari prinşi sub dărâmături.

Sursa foto: twitter


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

emilia clarke, daenerys targaryen, game of thrones, hemoragie cerebrala, afazia O vedetă din Game of Thrones a fost la un pas de moarte și a necesitat 2 operații pe creier! Foto în articol


robor, schimbare, romani, credite, calcul Milioane de români vor fi afectați! Se schimbă modul în care sunt calculate creditele! Declarația ministrului Finanțelor


politist, iasi, 112, cerere in casatorie, inedit Un polițist a înscenat un apel la 112 pentru a-și cere iubita în căsătorie


horoscop 22 martie 2019, horoscop vineri, horoscop azi, horoscopul zilei Horoscop 22 martie 2019. Berbecii fac compromisuri, iar Capricornii sunt captivați de necunoscut