Mondo News

Video. Revoluția română din decembrie 1989 – 22 decembrie – Fuga soților Ceaușescu

Sambata, 22 Decembrie 2018 11:24
Scris de: Vlad Economu
Video. Revoluția română din decembrie 1989 – 22 decembrie – Fuga soților Ceaușescu

REVOLUTIA ROMANA DIN DECEMBRIE 1989 – 22 DECEMBRIE. Declansarea, in Bucuresti, a Revolutiei Romane din Decembrie ’89. La primele ore ale zilei, marile uzine bucurestene isi inceteaza activitatea.

In jurul orei 10.00 are loc o sedinta, la care participa unii membri ai CPEx al PCR. Nicolae Ceausescu anunta ca generalul Milea, pe care-l califica drept tradator si ca a “sabotat aplicarea masurilor si a lucrat in stransa legatura cu strainii”, s-a sinucis.  La ora 10.59 postul de radio anunta ca prin decret prezidential se instituie “starea de necesitate” pe intreg teritoriul Romaniei. Anuntul este urmat de urmatoarea stire: “informam ca ministrul fortelor armate a actionat ca un tradator impotriva independentei si suveranitatii Romaniei si, dandu-si seama ca este descoperit, s-a sinucis”. 

Dupa ora 11.00. Vestea sinuciderii generalului Vasile Milea se raspandeste cu viteza fulgerului, in ferestrele caselor se ivesc receptoare radio, care informeaza direct strada, unde, la aflarea vestii, mii si mii de cetateni pornesc spre centrul orasului. Este momentul in care trupele mecanizate din Bucuresti parasesc locurile de dispunere stradala din preajma sediului Comitetului Central si se indreapta spre cazarmi.

CITESTE SI: VIDEO 21 DECEMBRIE 1989: PRIMA ZI A REVOLUTIEI IN BUCURESTI: “ALO, TOVARASI, STATI LINISTITI LA LOCURILI VOASTRE!”

REVOLUTIA ROMANA DIN DECEMBRIE 1989 – 22 DECEMBRIE. Armata ramasa fara comandant, avand in fata sute de mii de civili, refuza, in masa, ideea confruntarii si accepta cu usurare primul semnal de retragere dat de generalul Victor Atanasie Stanculescu, prim adjunct al ministrului. In aceste momente sutele de mii de manifestanti scandeaza “Armata e cu noi” si invadeaza Piata Republicii. O parte din manifestanti forteaza intrarile si patrund in Comitetul Central. 

Ora 12.06. Nicolae si Elena Ceausescu, insotiti de Manea Manescu, Emil Bobu, generalul Marin Neagoe si doua garzi de corp parasesc cladirea CC al PCR cu elicopterul. Dupa amiaza, in jurul orei 15,30, sunt arestati langa municipiul Targoviste (la 80 km nord de Bucuresti).

In jurul orei 13.00, sediile Radioului si cel al Televiziunii sunt ocupate de manifestanti; radio transmite in direct evenimentele. Postul de televiziunea isi incepe emisiunea avand in platou un grup de manifestanti in frunte cu actorul Ion Caramitru si poetul Mircea Dinescu, cunoscut disident. Acesta anunta in direct populatia ca “dictatorul a fugit”, “Victorie! Frati romani am invins!”. 

Intre orele 14.15 si 16.00 unitati ale armatei sunt trimise sa asigure paza unor obiective importante din Capitala: Televiziunea Romana, Casa Scanteii, sediul Comitetului Central, Banca Nationala, Radiodifuziunea Romana, Palatul Telefoanelor, alte institutii si unitati de interes strategic. Conform ordinelor primite, blindatele arboreaza tricolorul, iar militarii poarta brasarde tricolore. 

CITESTE SI: 20 DECEMBRIE 1989: 26 DE ANI DE CAND TIMISOARA DEVINE PRIMUL ORAS LIBER DE COMUNISM, DIN ROMANIA

La ora 15.00, Agentia Romana de Presa “AGERPRES” transmite o declaratie a corpului redactional, in care se afirma ca nu se mai supune nici unei cenzuri. “Agerpres” isi va face datoria si va informa in mod real, cinstit si civilizat intreaga opinie publica interna si internationala asupra tuturor evenimentelor ce se vor desfasura in Romania si in lume. Vom oferi presei, tuturor agentiilor internationale de presa o viziune completa si onesta a tuturor evenimentelor romanesti”. 

In seara zilei se constituie Consiliul Provizoriu al Frontului Salvarii Nationale care preia intreaga putere in stat cu scopul “instaurarii democratiei, libertatii si demnitatii poporului roman”. Acesta are o structura provizorie formata din 39 de persoane, printre care Ana Blandiana, Doina Cornea, Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, Lászlo Tökés, Dan Desliu, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Dan Martian, Cazimir Ionescu, Domokos Geza si Ion Iliescu. 

Consiliul Provizoriu al Frontului Salvarii Nationale adreseaza, in cursul serii, un “Comunicat catre tara”. Primul document al Revolutiei Romane — citit la posturile de radio si televiziune de Ion Iliescu, ce se prefigura liderul noii structuri de conducere — anunta dizolvarea tuturor structurilor de putere ale regimului comunist si face cunoscut un program vizand democratizarea vietii politice si sociale in Romania. Programul cuprindea deziderate precum abandonarea rolului conducator al unui singur partid politic si statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernamant; organizarea de alegeri libere in luna aprilie; separatia puterilor statului; elaborarea unei noi Constitutii; promovarea liberei initiative in economie; sprijinirea micii productii taranesti; democratizarea invatamantului si culturii; respectarea drepturilor si libertatilor minoritatilor nationale; respectul deplin al drepturilor si libertatilor omului si integrarea in procesul de construire a unei Europe unite. Sunt arestati Ion Dinca, Constantin Dascalescu, Tudor Postelnicu si Nicu Ceausescu. 

Dupa orele 18.00 si in tot cursul serii si al noptii de 22 spre 23 decembrie, elemente diversioniste necunoscute deschid focul simultan in mai multe puncte din Bucuresti; mai multe tinte sunt vizate de tradatori necunoscuti. Se inregistreaza victime in randul armatei si populatiei civile. Sediul Televiziunii este atacat in forta si pentru putin timp emisia este intrerupta; se trage si in Piata Republicii fiind vizat sediul Comitetului Central; la fel, unitatea militara care pazea Palatul Primaverii — locuinta fostului dictator — este atacata de grupuri de diversionisti. 

In schimbul de focuri din Piata Republicii, tragandu-se din cladirea fostului Palat Regal ce adapostea Muzeul de Arta spre cladirea CC al PCR si asupra multimii din piata, este incendiata cladirea Bibliotecii Centrale Universitare. Dupa amiaza, apare ”Libertatea”, primul ziar al Revolutiei romane. Seara, apare primul numar al ziarului ”Tineretul Liber”. Apare, in editie speciala, ziarul “Scinteia Poporului”.

 Targoviste — Dupa orele pranzului, cetateni ai orasului se constituie in mai multe echipe pentru a verifica unele informatii transmise prin televiziune si radio privitoare la aparitia sotilor Ceausescu in oras sau imprejurimi.

Ora 18.30: Sotii Ceausescu, retinuti de doi militieni, sunt transferati de la sediul Inspectoratului de Militie la Unitatea Militara 01417 din oras. Generalul Victor Atanasie Stanculescu ordona intarirea dispozitivului de aparare al unitatii si realizarea unei actiuni de dezinformare prin toate mijloacele privind locatia unde sunt detinuti cei doi. Orasul este, spre seara, survolat in repetate randuri de tinte aeriene neidentificate.

 Timisoara — Populatia orasului este pentru a saptea zi tot in strada. Delegatii de revolutionari sunt trimise, pentru a solicita sprijin in orasele importante din zona: Arad, Lugoj, Caransebes. Comanda tuturor unitatilor militare este preluata de lt. col. Constantin Zeca. Din balconul Operei, el anunta ca armata sprijina Revolutia.

Un grup de cercetasi verifica informatia vehiculata in mass-media occidentala conform careia, in Cimitirul Saracilor din oras s-ar fi ingropat, in graba, cadavre ale unor cetateni, victime ale represiunii. Echipa constata ca trupurile erau exhumate recent si se aflau in stare avansata de descompunere, neavand nici o legatura cu evenimentele din ultimele zile. Spre seara, grupuri de diversionisti declanseaza atacuri asupra locatiilor strategice din oras si asupra unitatilor militare.

Sibiu — ora 15.00. Un grup de tineri ocupa sediul local al Securitatii, preluat ulterior de militari din cadrul MApN, care vor sigila incaperile si vor recupera armamentul depozitat sau aflat in posesia cadrelor Securitatii. Obiective strategice din oras sunt atacate spre seara de grupuri de diversionisti.

Partidul National Taranesc isi reia legal activitatea. Se fondeaza Partidul Crestin National Taranesc. Ulterior, cele doua formatiuni politice fuzioneaza, formand Partidul National Taranesc Crestin Democrat. PNTCD a fost inscris oficial la 7 ianuarie 1990.

 

Sursa foto si text: agerpres


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

horoscop 21 martie 2019, horoscop joi, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 21 martie 2019. Fecioarele se implică într-un proiect, iar Berbecii primesc vești bune


diana, nume, case pariuri, ducesa sussex, printul harry, Care este cel mai vehiculat nume la casele de pariuri pentru viitorul copil al ducesei Meghan Markle


norvegia, resturant subacvatic, meniu, galerie foto, deschidere, marea nordului, under, minune, preturi Primul restaurant subacvatic din Europa se deschide astăzi! Galerie foto


liliana savu badea, cantareata, muzica populara, accident, stare grava, sot decedat Liliana Savu Badea, cunoscuta cântăreață de muzică populară este în stare gravă în urma unui accident rutier! Soțul acesteia a murit