Mondo News

Regizorul Alexandru Darie, internat în stare gravă la Spitalul Fundeni

, 15 Septembrie 2019 13:33
Scris de: Vlad Economu
Regizorul Alexandru Darie, internat în stare gravă la Spitalul Fundeni

Regizorul Alexandru Darie, managerul Teatrului Bulandra, este internat în stare gravă la Spitalul Fundeni din București, sub stricta supraveghere a medicilor. Colectivul de la Bulandra “îi este alături și așteaptă să se întoarcă la teatru”, a declarat pentru Mediafax conducerea instituţiei.

“Este internat sub stricta supraveghere a medicilor şi urmează un tratament. Tot colectivul este alături de el şi aşteptăm să se întoarcă la teatru”, potrivit aceleiaşi surse. Regizorul în vârstă de 60 de ani a fost diagnosticat cu ciroză în urmă cu mai mulți ani, dar, în ultima vreme, starea sa de sănătate s-ar fi agravat şi, în prezent, el s-ar afla pe lista de transplant hepatic.

Alexandru (Ducu) Darie, fiul regretatului actor Iurie Darie și al actriței Consuela Roșu, este unul dintre cei mai cunoscuți regizori de teatru români, care a montat numeroase spectacole atât în țară, cât și în străinătate. A studiat regia de teatru la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I. L. Caragiale” București, pe care a absolvit-o în 1983.

În studenție a regizat spectacolul “Paracliserul”, de Marin Sorescu, pentru care i s-a acordat marele premiu pentru cea mai bună producție la Festivalul International al școlilor de Teatru Jacques Lecoq, Riccione, Italia, 1981.

În 1992, regizorul a fost invitat de Oxford Stage Company să regizeze “Mult zgomot pentru nimic”, de William Shakespeare, BBC apreciind montarea drept un eveniment al stagiunii. Alexandru Darie a regizat şi spectacole montate în SUA, la Performing Arts Centre din New, dar și la Globe Theatre Tokio, Japonia. În ianuarie 1995 a regizat “Trei surori”, de Anton Cehov, premiat de Asociația Criticilor de Teatru și de Uniunea Teatrală din România (UNITER). În 1998, a montat la Teatrul Nottara o curajoasă adaptare a piesei “Viforul”, cu Stelian Nistor.

Din 2002, este directorul Teatrului Bulandra. În perioada 2006 – 2011, a fost președinte al Uniunii Teatrelor din Europa, organizație înființată de Giorgio Strehler, de care îl leagă afinități și momente hotărâtoare. A montat spectacole care au marcat ultima parte a secolului 20, precum “Visul unei nopți de vară”, “Poveste de iarnă”, “Trei surori”.

Despre “Visul unei nopţi de vară”, cu care la începutul anilor ’90 a susținut un turneu în Marea Britanie, The Guardian a scris că este cea mai bună montare după cea semnată de Peter Brook. Ducu Darie a jucat și în filme, precum “Galax, omul păpuşă” (1984), de Ion Popescu-Gopo, dar și mai recentul “Poveste de dragoste”, de Cristina Iacob (2015).

Sursa foto: realitatea


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

parascheva 14 octombrie în calendarul ortodox. Sfânta cuvioasă Parascheva


Romani, injuraturi, istorie, amuzament, injuraturi inversate Care sunt cele mai amuzate înjurături 100% românești?


Floyd Mayweather, amintiri, puscarie, taxa protectie, snickers Floyd Mayweather, amintiri din pușcărie! Ce mânca și cât plătea taxă de protecție


grupare skimming, rechinu, claudiu martin florian, Fratele interlopului “Rechinul”, arestat de FBI. Suma uriașă bani pe care a câștigat-o din clonarea cardurilor