Mondo News

Programul ”Litoralul pentru toți” începe azi, cu prețuri care pornesc de la 50 de lei pe zi

, 01 Septembrie 2019 09:42
Scris de: Vlad Economu
Programul ”Litoralul pentru toți” începe azi, cu prețuri care pornesc de la 50 de lei pe zi
O nouă ediție a programului „Litoralul pentru toţi” începe azi, cu preţuri de la 50 la 140 de lei pe zi, iar biletele se pot cumpăra şi cu vouchere de vacanţă. 49 de hoteluri s-au înscris în program. FPTR susţine că multe hoteluri refuză rezervările în septembrie din cauza lipsei de angajați, relatează Mediafax.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunțat lansarea programului „Litoralul pentru toţi”, prin care turiștii beneficiază de cazare la mare plătind între 50 și 140 de lei pe zi, începând cu 1 septembrie până în 30 septembrie. Tarifele practicate în cadrul programului sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon.

„Aflat la a 36-a ediție, programul special <Litoralul pentru Toţi> prezintă același interes din partea turiștilor ca și acum 18 ani, când a fost lansat, fiind singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, multe hoteluri intrate în program mențin aceleași tarife nemodificate de 7 ani, deși costurile utilităților au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri chiar s-au dublat. Și în cadrul acestei ediții, sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță”, a arătat FPTR.

Potrivit federației, pentru al treilea an consecutiv, turismul din România și în special hotelurile de pe litoral se confruntă cu o criză a forței de muncă fără precedent, multe hoteluri refuzând rezervări în septembrie din cauza lipsei de personal. Cu toate acestea, până acum s-au înscris în program 49 hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziție 3.675 de locuri în fiecare dintre cele patru serii.

 
Sursa foto: adevarul

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

parascheva 14 octombrie în calendarul ortodox. Sfânta cuvioasă Parascheva


Romani, injuraturi, istorie, amuzament, injuraturi inversate Care sunt cele mai amuzate înjurături 100% românești?


Floyd Mayweather, amintiri, puscarie, taxa protectie, snickers Floyd Mayweather, amintiri din pușcărie! Ce mânca și cât plătea taxă de protecție


grupare skimming, rechinu, claudiu martin florian, Fratele interlopului “Rechinul”, arestat de FBI. Suma uriașă bani pe care a câștigat-o din clonarea cardurilor