Mondo News

Program CFR Sărbători. Care este mersul trenurilor. Ce schimbări face CFR Călători

Vineri, 21 Decembrie 2018 13:09
Scris de: Vlad Economu
Program CFR Sărbători. Care este mersul trenurilor. Ce schimbări face CFR Călători

Trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute din Bucureşti spre şi dinspre Braşov, Cluj Napoca, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Vatra Dornei, Suceava, Iaşi, Timişoara Nord şi Constanta vor fi suplimentate operativ în zilele cu trafic crescut din perioada 21 decembrie 2018 – 6 ianuarie 2019, pentru adaptarea capacităţii de transport la solicitările publicului cu prilejul sărbătorilor de iarnă, informează vineri CFR Călători.

Pentru această perioadă, este suplimentat şi personalul feroviar în marile gări, la casele de bilete, pentru fluidizarea vânzărilor de bilete.

CFR Călători recomandă tuturor pasagerilor planificarea din timp a călătoriei cu trenul.  Agenţia de voiaj din Aeroportul Otopeni va fi deschisă în zilele de 24 şi 31 decembrie, în intervalul orar 08.00 -16.00.

În data de 24 decembrie, agenţiile de voiaj din incinta Oficiilor Poştale – Agenţia Unirea, Agenţia Militari, Agenţia Regie şi Agenţia Berceni vor fi deschise în intervalul orar 08.00 -16.00, iar în data de 31 decembrie vor fi închise.

Agenţiile de voiaj CFR Călători din Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti, Iulius Mall din Iaşi vor fi deschise conform programului de lucru al centrelor comerciale. Celelalte agenţii de voiaj vor fi deschise cu program normal de lucru.

În zilele libere de sărbătoare legală – 25, 26 decembrie, 1 şi 2 ianuarie, vor fi deschise agenţiile de voiaj CFR Călători din Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti, Iulius Mall din Iaşi, conform programului de lucru al centrelor comerciale, restul agenţiilor de voiaj fiind închise.

Sursa foto: realitatea


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

horoscop 20 martie 2019, horoscop miercuri, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 20 martie 2019. Leii debordează de energie, iar Peștii au mult de lucru


debbie rowe, sotie, michael jackson, paris, prince, donator anonim, copii Fosta soție a lui Michael Jackson aruncă bomba! Prince și Paris nu sunt copiii artistului


crima, detalii, iasi, aurelian giosan, diavol copou, sociopat, magistrati Detalii șocante despre Diavolul din Copou! Explicaţiile înfiorătoare ale magistraţilor despre crima celui mai tânăr vieţaş


game of thrones, sezon 8, sezon final, episoade lungi, hbo, urzeala tronurilor, Game of Thrones, sezonul 8. HBO anunță episoade de lungimi-record pentru sezonul final