Mondo News

Prognoza meteo pentru trei luni. Cum va fi vremea în mai, iunie și iulie

, 29 Aprilie 2018 20:06
Scris de: Vlad Economu
Prognoza meteo pentru trei luni. Cum va fi vremea în mai, iunie și iulie

Prognoza meteo pentru trei luni. Regimul termic estimat de către specialişti, pentru următoarele trei luni, va fi oscilant, cu valori termice apropiate de normele climatologice, dar şi cu temperaturi peste medii, în timp ce precipitaţiile se anunţă excedentare pe parcursul lunilor mai şi iunie, iar în iulie vor fi deficitare, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul mai – iulie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie, informează Agerpres.

Potrivit prognozei ANM, în luna mai, temperaturile medii vor avea valori apropiate de media climatologică, în sud, sud-est şi vest. Valori situate sub normalul perioadei vor fi consemnate, local, în celelalte zone. Măsurătorile de specialitate arată că media multianuală lunară pentru luna mai este de 14,9 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981-2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură între 12 şi 16 grade Celsius în Oltenia, între 13 şi 18 grade în Muntenia şi Dobrogea, respectiv între 15 şi 18 grade în Banat şi Crişana.

În acelaşi timp, precipitaţiile totale lunare vor fi apropiate de norme în sud-estul ţării şi excedentare în rest, respectiv peste 66,5 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Maramureş – de până la 89 l/mp, Muntenia (până la 86 l/mp), Crişana (până la 85 l/mp), Banat (până la 84 l/mp) şi Oltenia (până la 83 l/mp), iar mai scăzute în Dobrogea, respectiv de până la 47 l/mp.

În prima lună de vară, temperatura medie lunară a aerului va fi apropiată de norma climatologică, în cea mai mare parte ţării. Media multianuală valabilă pentru luna iunie este de 18,3 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Olteniei (între 15 şi 19 grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate, de până la 22 de grade Celsius, se vor consemna în Muntenia şi Dobrogea.

În aceeaşi lună, precipitaţiile totale vor fi apropiate de mediile climatologice, în nordul şi centrul ţării şi vor avea o tendinţă spre deficit, local, în restul teritoriului. Media precipitaţiilor pentru luna iunie este stabilită la 84,5 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Muntenia (până la 111 l/mp), Banat (107 l/mp) şi Transilvania (până la 106 l/mp), Moldova şi Crişana (câte 103 l/mp). Pe de altă parte, în Dobrogea se vor consemna precipitaţii între 27 şi 60 l/mp.

Potrivit ANM, în luna iulie, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât în mod normal în regiunile sudice şi sud-estice şi vor fi, în general, apropiate de mediile climatologice, în restul ţării. Media valorilor termice pentru intervalul analizat se situează la 20,2 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 17 şi 21 de grade Celsius, în Oltenia, dar vor ajunge şi la 24 de grade Celsius, în Muntenia şi Dobrogea.

La nivel de precipitaţii, în luna iulie, acestea vor fi deficitare, în cea mai mare parte a ţării, comparativ cu media multianuală stabilită la 77,8 l/mp. Cu toate acestea, în zona Moldovei sunt prognozate cantităţi medii de precipitaţii de până la 112 l/mp, în Muntenia până la 102 l/mp, iar în Transilvania şi Oltenia, de până la 100 l/mp. Totodată, în Dobrogea cantităţile medii de precipitaţii sunt estimate a se încadra între 17 şi 47 l/mp, în Crişana între 61 şi 84 l/mp, iar în Banat nu vot depăşi 93 l/mp.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading (Anglia) şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs de prognoză.

Sursa foto: realitatea


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

irina rimes, vocea romaniei, iubit, cristian comaroni, poveste dragoste Cu cine se iubeşte Irina Rimes, după divorţul dureros prin care a trecut


barbat an 2018, barbatul anului 2019, unica, smiley Surpriză! Cine a fost desemnat Bărbatul anului 2018 în România și cât de bogat este


exatlon 2018, castigator, editia a doua, finala exatlon 2018, premiu, Alina Andronic, Iulian Pâtea, Corina Petruţ, Beatrice Olaru Câștigător Exatlon 2018. Azi aflăm cine va pleca acasă cu cei 100.000 de euro! Cine sunt pretendenții


horoscop 16 decembrie 2018, horoscop duminica, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 16 decembrie 2018. Leii sunt irezistibili, iar Taurii nu trebuie să se lase influenţaţi de nimeni