Mondo News

Prima companie care iese din proiectul Libra a Facebook! Cine a mai rămas

Marti, 08 Octombrie 2019 11:51
Scris de: Vlad Economu
Prima companie care iese din proiectul Libra a Facebook! Cine a mai rămas

La o săptămâna după ce au apărut zvonuri precum că Visa, Mastercard și alți parteneri financiari care s-au înscris pentru a ajuta la dezvoltarea rețelei de plăți bazată pe criptomonede – Libra -  iau în calcul să părăsească proiectul început de Facebook, apar și primele reacții oficiale.

Procesatorul de plăți PayPal Holdings a anunțat că părăsește Libra Association, entitatea care gestionează efortul condus de Facebook de a emite moneda digitală Libra, fiind primul membru care a ieșit din grup. Reprezentanții PayPal au menționat că firma se va concentra pe activitatea sa de bază, potrivit Reuters. „Sprijinim aspirațiile Libra și vom continua dialogul cu privire la modalitățile de colaborare în viitor”, au declarat oficialii PayPal.

Ca răspuns, Asociația Libra, cu sediul la Geneva, a declarat că este conștientă de provocările care urmează în încercările sale de a reconfigura sistemul financiar.

 „Tipul de schimbare care va reconfigura sistemul financiar pentru a fi dedicat oamenilor și nu instituțiilor pe care le servește va fi greu. Acest angajament este mai important pentru noi decât orice altceva. Mai bine să știm despre această lipsă de angajament acum, decât mai târziu ”, a spus Asociația Libra într-un comunicat. Facebook a refuzat să comenteze.

Compania de social media a anunțat că vrea să lanseze criptomoneda în luna iunie a anului viitor, în parteneriat cu alți membri ai Asociației Libra, dar proiectul s-a confruntat cu scepticismul autorităților de reglementare din întreaga lume.

The Wall Street Journal a raportat săptămâna trecută că Facebook ar putea amâna lansarea LIbra pentru a rezolva problemele legate de reglementare.

Și Visa și Mastercard Inc își reconsideră implicarea în Libra, pentru că nu doresc să se confrunte cu atenția sporită a organismelor de reglementare, a anunțat Wall Street Journal la începutul acestei luni. Franța și Germania s-au angajat luna trecută să blocheze Libra în Europa și au susținut în schimb dezvoltarea unei criptomonede publice.

Odată cu ieșirea PayPal, Libra Association mai are acum 28 de membri:

companii financiare: Mastercard, Visa, Mercado Pago, Pay U, Stripe

companii tech: Booking.com, eBay, Calibra, Farfetch, Uber, Lyft, Spotify

companii de telecomunicații: Iliad, Vodafone

companii de blockchain: Anchorage, BisonTrails, Coinbase, Xapo

fonduri de investiții: USV, Andreesen Horowitz, Breaktrough Initiatives, Ribbit Capital, Thrive Capital

ONG-uri: Creative Destruction Lab, Kiva, Mercy Corps, Women’s World Banking.


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

mario iorgulescu, acuzatii grave, sevraj, spital elias, dani vicol, accident, vali gutu, unchiul victimei, dumitru dragomir, dreptate, despagubiri, Unchiul victimei lui Mario Iorgulescu face acuzații devastatoare: „Mario era în sevraj și violent cu asistentele! Este o minciună că a fost scos de la aparate în Italia”


horoscop 21 octombrie 2019, horoscop luni, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 21 octombrie 2019. Vărsătorii au multă treabă, iar Leii sunt discreți


mario iorgulescu, procurori, anunt, audiere, accident mortal, videoconferinta Procurorii au luat o primă decizie fermă în privința lui Mario Iorgulescu! Anunțul oamenilor legii


Per Joar Hansen, romania-norvegia, copii, sustinere, arena nationala, preliminarii, euro 2020, excludere, nationala romania Scandal monstru! Se solicită excluderea României din preliminariile pentru Euro 2020!