Mondo News

Presa internațională despre protestele din România

Sambata, 11 August 2018 10:57
Scris de: Vlad Economu
Presa internațională despre protestele din România

Agenţiile de presă internaţionale, precum şi cele mai importante publicaţii din Statele Unite, Franţa, Italia, Marea Britanie relatează despre protestul violent de vineri seară de la Bucureşti.

 „Sute de mii de protestatari s-au adunat să scandeze împotriva Partidului Social Democrat (PSD) de la guvernământ, vineri, în oraşe din România şi în capitala Bucureşti, unde jandarmii au împrăştiat gaze lacrimogene spre mulţime şi sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale”, scrie Reuters., citat de News.ro.

Agenţia de presă informează că “protestatarii s-au organizat pe grupuri de români care lucrează peste hotare, supăraţi de corupţia înrădăcinată, după cum spun ei, salarii mici şi încercarea PSD de a slăbi justiţia în unul dintre cele mai corupte state din Uniunea Europeană”.

La Bucureşti, unii protestatari au încercat să treacă cu forţa de linia de securitate care apăra clădirea Guvernului. Alţii au aruncat cu sticle şi pietre în jandarmi, care spun că grupuri de “provocatori” erau prezenţi în Piaţă.

Citește și:  MITING 10 AUGUST. BILANŢ FĂRĂ PRECEDENT AL PROTESTULUI DIN PIAŢA VICTORIEI: 440 DE PERSOANE AU AVUT NEVOIE DE ÎNGRIJIRI MEDICALE! REACȚII

Pe măsură ce protestul a continuat după lăsarea serii, jandarmii au folosit tun cu apă şi au crescut intensitatea cu care au împrăştiat gaze lacrimogene către mulţime. Într-un video publicat pe reţelele de socializare se vede cum jandarmii lovesc protestatarii non-violenţi care îşi ţineau mâinile ridicate.

Peste 400 de persoane au cerut asistenţă medicală, inclusiv doi jandarmi, potrivit ISU, care au fost separaţi de unitatea lor şi au ajuns în mulţimea furioasă. Zeci de mii de persoane au protestat paşnic în alte orae ale României, a mai precizat Reuters.

BBC News scrie: “Poliţia română s-a ciocnit cu protestatarii antiguvernamentali”

“Protestatarii au cerut demisia guvernului, obiectând faţă de eforturile de a slăbi sistemul judiciar de către social-democraţii (PSD) aflaţi la guvernare, precum şi faţă de salariile scăzute şi corupţia înrădăcinată din ţară”, precizează BBC. “Violenţe au izbucnit în timp ce sute de mii protestează împotriva corupţiei” titrează The New York Times.

“Aproximativ 100.000 de oameni s-au adunat de-a lungul zilei în Piaţa Victoriei din Bucureşti pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de Guvern, cu alte zeci de mii protestând în oraşe din ţară. Cele mai importante nemulţumiri ale lor au fost schimbările legislative despre care mulţi spun că slăbesc justiţia”, scriu jurnaliştii de la NYT.

“Vrem democraţie şi legi care apără ceteţenii, nu politicienii”, a spus Moise Mărăcine, în vârstă de 33 de ani, care a zburat din Marea Britanie unde trăieşte pentru a protesta. Organizatorii au căutat să atragă români care trăiesc în afara ţării la manifestaţie, fiind cea din urmă dintr-o lungă serie.

The Guardian scrie că sute de persoane au fost rănite în România după ce emigranţii s-au întors să lupte împotriva corupţiei. Jandarmii din Bucureşti au folosit gaze lacrimogene şi tun cu apă, vineri noaptea, împotriva mulţimii, mulţi având nevoie de îngrijiri medicale.

Liberation titrează: “România: Trebuie să facem ceva pentru ca fiilor noştri să nu le fie ruşine că sunt români”. “Aproape un milion de români din străinătate s-au unit la o manifestaţie, vineri, împotriva Partidului Social Democrat, acuzat că atacă lupta împotriva corupţiei şi slăbeşte Statul de drept”, potrivit publicaţiei franceze.

“Diaspora română împotriva corupţiei”, relatează La Reppublica.  “La Bucureşti, gaze lacrimogene şi tun cu apă pentru a dispersa manifestaţia emigranţilor români” este titlul din Le Monde.

Sursa foto: realitatea


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

horoscop 18 octombrie 2018, horoscop joi, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 18 octombrie 2018. Gemenii primesc vești alarmante din străinătate, iar Balanțele se gândesc la o petrecere


italia, fotbalist roman, cremonese, vasile mogos, altercatie, Italia. Un fotbalist român riscă să ajungă la închisoare


Nemesio Oseguera Cervantes, Jalisco Noua Generaţie, recompensa, sua, zece milioane dolari SUA oferă o recompensă de 10 milioane de dolari pentru orice informație legată de El Mencho


horoscop 17 octombrie 2018, horoscop miercuri, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 17 octombrie 2018.Vărsătorii sunt expuși social, iar Balanțele își reevaluează relațiile