Mondo News

Ploiești. Un bărbat a murit la spital, după ce a fost scăpat în cap de pe targă

Luni, 07 Ianuarie 2019 11:37
Scris de: Vlad Economu
Ploiești. Un bărbat a murit la spital, după ce a fost scăpat în cap de pe targă

Situație revoltătoare la Spitalul Județean din Ploiești. Rudele unui bărbat susțin că acesta a murit în unitatea spitalicească, după ce a fost scăpat de pe targă, de către angajații spitalului.

Nicolae D., în vârstă de 71 de ani, a fost internat în urmă cu două luni și operat pe creier. După intervenție pacientul se simțea bine și făcea progrese, însă la doar câteva zile a murit. Familia a depus o plângere și au aflat în urma autopsiei că bărbatul a murit după ce a fost scăpat în cap de pe targă.

“Bunicul meu a fost internat la spitalul județean din Ploiești. A avut o tumoră la cap, a stat aproape două luni în spital, l-au operat și totul decurgea normal.. Începuse să vorbească, să deschidă ochii, cu alte cuvinte își revenea…

Dar vineri (n.r. 4 ianuarie) ne-au sunat de la spital să ne spună că a murit… Cauza morții nu a fost cea pentru care s-a operat, ci l-au scăpat în cap pe holul spitalului cei care îl transportau și asta i-a provocat moartea.

Am fost la morgă, iar cea care se ocupă de el ne-a spus că trebuie să mergem la poliție, sa plătim 200 de lei ca să scoatem spitalul de sub urmărirea penală, cu alte cuvine sa plătim tot noi pentru ei, că l-au omorât! Ne-au dat de la spital o foaie pe care scrie la rubrica motivele care au condus la efectuarea obligatorie a autopsiei: traumatism cranio facial prin cădere de pe targă”, a declarat nepotul pacientului mort, potrivit observatorulph.ro.

Sursa foto: Antena 3


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

horoscop 24 octombrie 2019, horoscop joi, horoscop zilnic, horoscop azi Horoscop 24 octombrie 2019. Vărsătorii sunt expuși, iar Fecioarele trebuie să fie discrete


rusia, crima socanta, tanara ucisa, frumusete, Crimă șocantă! O tânără și-a ucis sora mai mică cu o cruzime rar întâlnită! Motivul este halucinant


miss planet 2019, denisa hodisan, tbilisi, georgia, concurs frumusete, galerie foto, romanca, castigatoare, România are cea mai frumoasă femeie de pe planetă! Câștigătoarea Miss Planet 2019! Galerie foto


scandal, despartire, alexandra becali, fiica gigi becali, mihnea grigoriu, denisa hodisan Gigi Becali este devastat! Scandal uriaş în familia latifundiarului la numai o săptămână de la nunta de milioane de euro