Planurile economice ale presedintelui american Donald Trump, cu politici dure in domeniul comertului si imigratiei, ar putea crea probleme serioase la nivel mondial, a avertizat vineri Fitch Ratings, informeaza News.ro.
“Administratia Trump reprezinta un risc pentru conditiile economice internationale si fundamentele ratingurilor suverane. Predictibilitatea politicilor americane s-a redus, canalele de comunicare internationale si normele relationale existente au fost lasate deoparte, crescand probabilitatea unor schimbari bruste, neanticipate, cu posibile implicatii globale”, se arata intr-un comunicat al Fitch, citat de CNBC. Cele mai grave implicatii ar presupune retrogradarea unor ratinguri suverane.
Fitch nu a mentionat specific ca ratingul Statelor Unite ar putea fi redus, dar a enumerat mai multi parteneri comerciali care ar putea fi afectati, daca ar aparea conditii negative din masurile lui Trump referitoare la acordurile comerciale si regulile legate de imigratie. Intre statele care ar putea fi cele mai afectate se afla Canada, Germania, China, Japonia si Mexic, toate mentionate de Trump si consilierii sai ca ar beneficia de acorduri comerciale incorecte.
Potrivit Fitch, daca retorica va continua, lista de tari ar putea deveni mai mare. Deocamdata, Fitch continua sa estimeze ca riscurile globale referitoare la finantare si economie sunt in scadere, cel mai probabil fiind un scenariu mai putin grav, in special in privinta comertului. Intre timp, relatiile dintre SUA si Beijing par sa se detensioneze. Trump promite sa respecte principiul “o singura China”. Administratia Trump s-a retras din Parteneriatul Trans-Pacific, vrea sa renegocieze acordul NAFTA si a criticat companiile care produc in strainatate pentru piata americana. Fitch a anuntat, joi, ca numarul tarilor cu ratinguri AAA a scazut la cel mai redus nivel din ultimii 14 ani. SUA isi pastreaza ratingul AAA, dar Fitch a notat ca “finantele publice sunt relativ slabe”. Un factor pozitiv este intentia lui Trump de reducere a taxelor si reglementarilor si de a creste investitiile in infrastructura, masuri care sustin cresterea economica. In schimb, restrictionarea imigratiei este un factor negativ.
Sursa foto: washington post