Mondo News

Parlamentul începe dezbaterile pe bugetul pentru 2019

Luni, 11 Februarie 2019 10:12
Scris de: Vlad Economu
Parlamentul începe dezbaterile pe bugetul pentru 2019

Comisiile parlamentare se reunesc luni pentru a dezbate proiectul bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe 2019. Conform calendarului stabilit de Birourile permanente reunite, deputaţii şi senatorii au termen până luni la ora 12,00 pentru a depune amendamente. 

Şedinţele comisiilor de specialitate vor începe la ora 15,00, pentru avizarea proiectelor. În acelaşi timp vor lucra şi comisiile pentru buget, care urmează să întocmească raportul de fond până miercuri la ora 15,00. Tot miercuri va avea loc o şedinţă a Birourilor permanente reunite pentru stabilirea timpilor de dezbatere în plen. 

Dezbaterea proiectului de buget în plenul comun al Parlamentului va începe miercuri de la ora 16,00, iar votul final este programat vineri. 

Guvernul a aprobat în şedinţa din 8 februarie proiectele privind Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2019. Ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că proiectul de buget este fundamentat pe o creştere economică de 5,5%, ceea ce înseamnă o valoare a Produsului Intern Brut de 1.022,5 miliarde lei, un salariu mediu brut de 5.163 lei, iar numărul de salariaţi din economie va ajunge la 5,282 milioane. Deficitul bugetar a fost stabilit la 2,55% din PIB. 

Sursa foto: antena 3


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

horoscop 25 iunie 2019, horoscop marti, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 25 iunie 2019. Racii trebuie să țină cu dinții de bani, iar Scorpionii sunt agresivi


simona halep, fed cup, modificare format, refuz Motivul pentru care Simona Halep va refuza să joace la Fed Cup


cimitir vesel, sapanta, loc de veci, pret Cât costă un loc de veci în Cimitirul Vesel de la Săpânța? O să te umfle râsul


vocea romaniei, pro tv, jurat nou, andra, horia brenciu, inlocuire, sezon 9 Andra, înlocuită de la Vocea României! Pe cine a adus ProTV în juriu