Mondo News

Papa Francisc în România. SPP a prezentat Papamobilul. Conceptul, realizat de Dacia

Vineri, 31 Mai 2019 02:11
Scris de: Vlad Economu
Papa Francisc în România. SPP a prezentat Papamobilul. Conceptul, realizat de Dacia

Papamobilul cu care Papa Francisc se va deplasa în cadrul vizitei pe care o efectuează la acest sfârşit de săptămână în România este unul de producţie autohtonă, fiind pregătit special pentru acest eveniment şi conceput de către uzina Dacia şi Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) în conformitate cu normele de securitate.

Potrivit SPP, papamobilul a fost văzut şi agreat de către Suveranul Pontif. ‘Papamobilul românesc a fost conceput ca urmare a unei analize minuţioase a prezenţei Papei Francisc în alte ţări, care, conform tradiţiei, au oferit şi pus la dispoziţia Suveranului Pontif pentru deplasare maşini de producţie autohtonă. Momentul utilizării papamobilului românesc nu poate fi făcut public deocamdată’, au transmis cei de la SPP.

Membrii echipei SPP desemnaţi să asigure protecţia Papei pe toată durata vizitei în România au fost selectaţi dintre ofiţerii cu experienţă, care au participat la misiuni în teatrele de operaţii.

Citește și: POVESTEA TÂMPLARULUI DIN IAȘI CARE A REALIZAT SCAUNUL SPECIAL PENTRU PAPA FRANCISC

Echipa SPP a fost primită în aprilie la Vatican. Papa Francisc şi-a manifestat încrederea în profesionalismul şi dăruirea ofiţerilor de protecţie români, pe care i-a binecuvântat. Din echipa de protecţie din România a Suveranului Pontif fac parte, pe lângă ofiţerii SPP, şi doi ofiţeri din Garda Vaticanului, unul dintre ei fiind aghiotantul personal. Pregătirea echipelor de protecţie a Papei Francisc a început ‘cu suficient timp’ înainte de vizită. Echipa SPP a desfăşurat o misiune comună la Roma cu echipa de protecţie a Vaticanului.

Papa Francisc efectuează o vizită apostolică în România de vineri până duminică.


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

sibiu, fata batuta, bataie, video Scene șocante în Sibiu. O fată este snopită în bătaie în plină stradă! Video


Laura Nicoletta Vasilescu, gay, handbalista, asumare Prima handbalistă română care recunoaște că e gay: „Te iubesc necondiționat”


horoscop 15 septembrie 2019, horoscop duminica, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 15 septembrie 2019. Capricornii stau pe drumuri, iar Berbecii sunt loviți de singurătate


thailanda, fumat interzis, locuinte, Țara care a interzis fumatul în propria casă. Ce pățesc locuitorii dacă încalcă legea