Mondo News

MAI: 38 de localităţi din 19 judeţe şi Capitala, afectate de inundaţii

Luni, 09 Iulie 2018 10:43
Scris de: Vlad Economu
MAI: 38 de localităţi din 19 judeţe şi Capitala, afectate de inundaţii

Treizeci şi opt de localităţi din nouăsprezece judeţe au fost afectate de inundaţiile produse în ultimele 24 de ore, fiind vorba despre 250 de gospodării şi subsoluri inundate.

De asemenea, opt poduri sau podeţe au fost colmatate şi mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt. Mai multe sectoare de drum naţional au fost închise, trei dintre acestea şi la ora transmiterii acestei ştiri.

Potrivit unui bilanţ prezentat, luni, de către reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în ultimele 24 de ore, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice s-au semnalat efecte la nivelul a 38 localităţi din 19 judeţe şi municipiului Bucureşti

”Efectivele ministerului afacerilor interne au intervenit, în principal, pentru evacuarea apei din 250 de gospodării şi subsoluri, decolmatarea a 8 poduri/podeţe şi pentru degajarea copacilor care au fost doborâţi de vânt şi a  acoperişurilor desprinse. Pe parcursul nopţii nu s-a impus măsura evacuării preventive a altor persoane şi nu sunt semnalate persoane blocate sau urgenţe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice”, au precizat reprezentanţii MAI, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, un număr de 332 consumatori din judeţul Argeş sunt nealimentaţi cu energie electrică. Până în prezent, cele mai afectate judeţe au fost: Alba – localitatea Şona, Covasna- localitatea Iarăş, Mureş – localitatea Vânători şi Sibiu – Ocna Sibiului.

Astfel, la Şona – judeţul Alba, s-a intervenit pentru evacuarea apei din 5 case, 22 beciuri, 3 obiective economice, 42 de gospodării, 30 de fântâni şi de pe 2 străzi. Au fost evacuate temporar 14 persoane, care au fost cazate în spaţii puse la dispoziţie de autorităţile locale. Peste noapte au rămas evacuate 12 persoane, celelalte  2 persoane s-au întors la locuinţele lor.

În localitatea Iarăş – judeţul Covasna, forţele MAI au intervenit în sprijinul populaţiei, fiind afectate 31 curţi, 3 case, 1 anexa, 7 podeţe, 11 fântâni şi 4 stâlpi de înaltă tensiune. În localitatea Băcel se intervine pentru evacuarea apei dintr-o casă, 13 subsoluri, 8 fântâni şi 2 curţi.

În localitatea Vânători – judeţul Mureş, strada Valea Cărbunarilor a fost inundată afectând un număr de 12 case, 25 de subsoluri şi 75 de gospodării. La acest moment apa s-a retras.

În localitatea Ocna Sibiului – judeţul Sibiu s-a intervenit pentru evacuarea apei din 20 curţi. Pe parcursul zilei de ieri, forţele MAI au intervenit şi în sprijinul populaţiei din localităţile Apoldu de Sus, Cornăţel, Sibiel şi Sălişte.

Alte intervenţii pentru evacuarea apei din locuinţe, decolmatare fântâni, degajarea copaci căzuţi pe carosabil au mai avut loc în judeţele: Arad, Bihor, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Harghita, , Olt, Prahova, Teleorman, Vâlcea şi Municipiul Bucureşti (4 copaci căzuţi).

ANM a emis o avertizare cod galben de ploi şi vijelii, până marţi la ora 21:00, în 23 de judeţe şi în Capitală. În alte 18 judeţe este cod portocaliu de ploi abundente.

Sursa foto: adevarul


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

tatal nostru, rugaciune, modificare text, sfantul scaun Textul rugăciunii „Tatăl Nostru” va fi modificat? Aceasta va fi o decizie fără precedent


horoscop 16 noiembrie 2018, horoscop vineri, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 16 noiembrie 2018. Racii pornesc pe un drum nou, iar Vărsătorii au ajuns într-un impas


nostradamus, profetii, anul 2019, planeta, Profețiile lui Nostradamus pentru următorii ani sunt înfricoșătoare: În 2019, toată Planeta va trece printr-o schimbare majoră


scandal, operatii estetice, codin maticiuc, margherita, viorica, clejani Scandal monstru între Codin Maticiuc și femeile de la Clejani, Margherita și Viorica