Mondo News

Lovitură de teatru! Burleanu plus Hagi egal “love”? Regele i-ar putea locul lui “Guriță” Contra

Miercuri, 07 Noiembrie 2018 06:47
Scris de: Vlad Economu
Lovitură de teatru! Burleanu plus Hagi egal “love”? Regele i-ar putea locul lui “Guriță” Contra

O dușmănie dintre cele mai mari din fotbalul românesc s-ar putea transforma în curând într-o colaborare spectaculoasă. Răzvan Burleanu-Gică Hagi ar fi cuplul pentru viitorul echipei naționale! Apropiați ai amândurora vorbesc despre intenția Federației de a-i propune “Regelui” postul de selecționer la capătul mandatului pe care-l are Cosmin Contra, informează în exclusivitate Gazeta Sporturilor.

Finalul pentru antrenorul actual poate însemna ultima etapă din Liga Națiunilor, în funcție și de rezultatele din ultimele două etape, acasă cu Lituania și în Muntenegru. România mai are doar teoretic șanse să câștige grupa, ar fi nevoie de două victorii și de un joc al rezultatelor favorabil. “Tricolorii” sunt pe locul al treilea deocamdată, cu un punct sub Muntenegru și cu două puncte sub Serbia.

Păstrarea acestei poziții sau chiar locul al doilea ar însemna repartizarea în urna a patra la tragerea la sorți pentru preliminariile clasice ale Euro 2020, care vor începe în martie 2019. Urna a patra, deci un statut pe baza căruia “tricolorilor” le va fi extrem de greu să se califice la European, din moment ce ar avea în grupa lor trei formații mai bine cotate, dintre care ar trebui să depășească măcar două. Decizia de încetare a colaborării cu Contra încă nu a fost luată în Federație, însă Burleanu și oamenii lui s-au gândit deja la înlocuitor: au de gând să-l oferteze pe Hagi. El ar continua și la Viitorul, ca proprietar al clubului, și ar trebui doar să-i delege cuiva postul de antrenor din Dobrogea.

Planul Federației se bazează și pe structura pe care au ajuns s-o aibă naționalele, de seniori și de juniori, cu tot mai mulți fotbaliști trecuți prin mâna lui Hagi, și pe încălzirea relației cu Gică. El a fost de-a dreptul adversar al lui Burleanu în prima parte a “domniei” lui Răzvan la “Casa Fotbalului”, a criticat des comportamentul șefilor FRF și mai toate deciziile lor. Și-a mai schimbat opinia, mai ales după ce Burleanu l-a învins pe Lupescu în alegeri și și-a confirmat poziția de șef al fotbalului pentru încă patru ani.

Hagi nu a mai vorbit anti-FRF și a reapărut la meciurile echipei naționale, a văzut de pe stadion partida cu Serbia, după ani în care observase doar la TV jocul echipei. “Nu mai calc pe stadion când joacă naționala, câtă vreme Popescu e acolo unde e!”, anunțase după condamnarea lui Gică.

Hagi a primit premiul pentru antrenorul anului 2017 în Ancheta Gazetei și, în interviul de final de an, a comentat posibilitatea de a deveni selecționer în viitor: “Poate doar dacă n-aș mai fi deloc la Viitorul! Așa, ați accepta voi să dețin un club și să fac și selecția pentru națională? Ce mi-ați face când ați vedea convocările! Câte legături ați face voi!”.

Conflictul de interese la care s-a referit Gică s-a cam evaporat, din moment ce toate loturile naționale au ajuns să depindă de bazinul de fotbaliști de la Viitorul. El e principalul furnizor al Federației indiferent dacă face tot el selecția sau o face altcineva. Contra a uimit recent cu titularizarea lui Băluță și a lui Drăguș, doi jucători de la Viitorul care nu erau oameni de bază nici în naționala de tineret.

Viitorul și FRF au colaborat în campania de calificare la Euro U21 din 2019 și altfel decât cu furnizarea de către Hagi a jucătorilor. Gică i-a oferit Federației și stadionul din Ovidiu, devenit casa “tricolorilor” mici. Hagi a asistat la partidele selecționatei lui Rădoi, inclusiv la cele cu Bosnia și cu Țara Galilor, disputate la Cluj și la Ploiești. La acțiunea cea mai recentă a echipelor naționale, 18 jucători de la seniori și de la tineret fuseseră antrenați la un moment dat la Viitorul, fie au fost produși în centrul de tineret din Dobrogea, fie i-a “pescuit” Hagi de undeva și le-a repornit carierele.

Articolul integral poate fi citit AICI.
Sursa foto: libertatea


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

romania, urna a patra, tragere la sorti, preliminarii EURO 2020, urne preliminarii euro 2020 România, în urna a patra a preliminariilor pentru EURO 2020! Cum arată urnele!


horoscop 21 noiembrie 2018, horoscop miercuri, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 21 noiembrie 2018. Vărsătorii află noutăți despre viitorul profesional, iar Leii își planifică o călătorie


florin salam, decizie radidala, plecare romania, sua, Florin Salam își ia “o pauză de România”! Unde se va refugia manelistul! Mesaj pentru bătăușul de la Milano


snoop dogg, stea, inaugurare, hollywood boulevard Snoop Dogg şi-a inaugurat steaua pe Hollywood Boulevard