Pe 15 ianuarie, Antena Grup a primit o veste cum nu se poate mai proastă. Una dintre producțiile lor de top trebuie să fie scoasă urgent de pe post și din toate platformele, unde era difuzată. Este vorba despre serialul Fructul Oprit. Decizia instanței este o premieră în România.
Apelul le-a adus câștig de cauză
Cele două turcoaice au lucrat împreună, în 2008, la scenariul telenovelei „Aşk-ı Memnu’” („Iubire ascunsă”), inspirată din aceeași carte după care s-a făcut și serialul „Fructul oprit”. Ele au deschis acțiunea împotriva Antenelor, pe 30 ianuarie, la Tribunalul București sub forma unei ordonanțe președințiale care avea ca materie „Proprietatea intelectuală”.
În primă instanță, cele două au pierdut, însă au atacat decizia Tribunalului București la Curtea de Apel, iar instanța a admis apelul scenaristelor. Serialul Fructul a fost oprit deja și nu se mai poate vedea pe Antena Play. Decizia este definitivă.
Sursa foto: Antena 1