Mondo News

Lia Olguța Vasilescu a cedat și va modifica legea salarizării: Încercăm să eliminăm subiectivismul

Miercuri, 16 Mai 2018 11:16
Scris de: Vlad Economu
Lia Olguța Vasilescu a cedat și va modifica legea salarizării: Încercăm să eliminăm subiectivismul

Lia Olguța Vasilescu a cedat și va modifica legea salarizării. Proiectul de ordonanță de urgență care prevede modificările la legea salarizării, pentru a răspunde revendicărilor sindicaliştilor din sănătate, va intra miercuri în ședința de Guvern, a anunțat ministrul Muncii, care a mai precizat că prin această ordonanță se încearcă aplicarea unitară a legii, notează mediafax.ro.

Olguţa Vasilescu a declarat că, în urma analizelor, s-a observat că există cel puţin 7.000 de persoane ale căror venituri au fost mai mici, jumătate dintre aceste persoane fiind în doar trei spitale.

“Asta înseamnă că legea nu s-a aplicat unitar. Că fiecare manager a făcut cum a crezut el mai bine. (…) Ce am făcut acum prin această ordonanță de urgență sau, mai bine zis, ce vom face mâine (miercuri -n.r.), când o să intre ordonanța de urgență, ne asigurăm că nu mai lăsăm la subiectivismul oricărei, încercăm să le luăm cât mai mult din prerogative celor care le aveau”, a declarat ministrul Muncii, la TVR, conform Mediafax.

În urmă cu o săptămână, în urma discuțiilor de peste 11 ore cu sindicaliștii din sănătate, miniștrii Muncii și Sănătății anunțau modificarea legii salarizării.

“Aceste modificări vor viza strict modul de acordare a sporurilor (..) Una dintre măsurile importante este scoaterea gărzilor de medici și asistente în afara plafonlui de 30%. Nu vor mai fi motive pentru diminuare a sporurilor la medici, această categorie va avea certitudinea că toate gărzile efectuate vor fi plătite. Guvernul a luat decizia ca pentru spitalele de monospecialitate, spitalele de psihiatrie, tuberculoză , dar și anumite servicii județene de ambulanță, cum ar fi Ambulanța Bucuești, să se permite în condițiii bine justificate o suplimentare a sporurilor determinate de specificul acestor specialități, aprobare care se va face prin hotărâre de Guvern. (…) Sunt deja mai multe revendicări care au fost rezolvate. S-a solicitat ca moașele să fie asimilate activității de asistente, pentru a benficia de o creștere a salariilor până în anul 2022″, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Ministrul Muncii a mai spus atunci că o altă modificare importantă este că se acordă sume compensatorii pentru toți angajații din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete față de luna februarie 2018, suma compensatorie urmează să se acorde integral.

Sursa foto: gds


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

Horoscop 13 decembrie 2018, horoscop joi, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 13 decembrie 2018. Gemenii sunt de neoprit, iar Leii triumfă într-o confruntare aprinsă


dwayne johnson , the rock , dwayne the rock johnson , dwayne johnson poze Dwaine “The Rock” Johnson, în tinerețe. O imagine din anii ’90 este virală pe internet


un-subofiter-spp-aflat-in-misiune-internationala-de-protectie-a-fost-gasit-impuscat Libia. Un subofiţer SPP, aflat în misiune internaţională de protecţie, a fost găsit împuşcat


iulia albu, oana roman, iulia albu critica Iulia Albu o atacă dur pe Oana Roman: Dacă vrei să arăţi ca o brioşă expandată