Lavinia Șandru a povestit pentru DCNews care este ultima sa provocare și ce surprize pregătește. Prezentatoarea revine în televiziune după luni bune în care stat departe de sticlă. Sâmbătă, la ora 16.00, va fi difuzată prima ediție a emisiunii “Fața nevăzută a lumii” pe care o pregătește de mult timp.
“Am zis să nu stau departe de televiziune. Am stat ceva timp și m-am întors în lumea asta pentru că e o lume care îmi place. Emisiunea asta este sâmbătă de la ora 16.00 pe TVR 1. Durează o oră.
M-am gândit să invit oameni pe care îi știm oricum din spațiul public, chiar dacă nu ne-am întâlnit cu ei față în față, și să discut cu ei lucruri pe care nu le vorbesc în mod normal la televizor, în conferințe de presă sau unde merg. Pentru că oamenii ăștia, prin ceea ce au făcut ei de-a lungul timpului, ne-au influențat viața în bine sau în rău, dar ne-au influențat-o.
Citește și: MIRCEA BADEA ȘI ANTENA 3 SUNT BUNI DE PLATĂ! SENTINȚA ESTE DEFINITIVĂ
Și atunci îi iau din mediul lor obișnuit și îi aduc altundeva unde poate se simt bine, dar lumea nu știe că ei au de-a face și cu acel ceva în care îi aduc eu. Nu știu, poate descopăr un om politic care înainte de a face politică a făcut presă și îl aduc înapoi acolo, a făcut radio, îl aduc înapoi la radio, a cântat, îl aduc înapoi într-o formație. Și lasă masca de persoană publică la o parte și discută cu mine altfel, discută lucruri care contează, care ne interesează, decizii care s-au luat, care se iau. Așa am gândit-o”, a declarat Lavinia Șandru pentru DCNews.
“Cristian Mungiu va vorbi despre relația cu Spielberg. E omul care a stat cu el la masă și a jurizat împreună cu Spielberg. Ne va spune cum e Spielberg în particular. Mi s-a părut foarte tare. E un om care este foarte preocupat de relațiile cu ceilalți. Ai zice că e vedetă, dar nu este. El înainte să se întâlnească cu tine se documentează înainte și știe mai bine decât tine tot ce ai făcut. Nu vrea să pară un superficial și nu e, ca dovadă”, a mai spus Lavinia Șandru.
Sursa declarații: dcnews.ro